Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1972
Este timpul și pentru un film semnat de Luis Buñuel, regizorul dând lovitura cu The discreet charm of the bourgeoisie.
Încă din preambul scriu că pelicula este stranie.
🎬 Le charme discret de la bourgeoisie – Premisă 📖
Nu o să înșir nume de personaje pentru că nu am reținut vreunul. E vina mea sau a filmului? Nu știu.
Povestea se bazează pe dorința a șase oameni care fac parte din pătura de mătase a societății de a se strânge la o cină să înfulece haleală și să disece subiecte aristocrate.
Doar că încercările lor de a fi toți la un loc sunt sortite eșecului, de fiecare dată apare ceva inoportun care le strică planurile.
Cu toate acestea, ei nu capitulează și insistă să se adune laolaltă de parcă s-ar pregăti pentru Cina cea de Taină.
💭 Le charme discret de la bourgeoisie – Comentariu 🍿
Sunt la primul contact cu Luis Buñuel și mă pregăteam pentru o satiră inteligentă care să beștelească pe toate părțile clasa de mijloc încrezută, cu nasul pe sus la care nu poți ajunge nici cu prăjina.
Pornește cu dreptul pentru că scena în care țopârlanii se cred superiori oamenilor de rând pentru că ei știu că un Martini se soarbe ca pe șampanie și nu se bea ca pe o dușcă de tărie a reușit să pună bazele unei fundații care promitea o construcție interesantă.
🌀 Când absurdul devine redundant
Din păcate, din punctul meu de vedere, mă văd nevoit să menționez mereu asta, că scriu doar despre experiența mea cu filmul, scenariul se prăbușește sub greutatea unei absurdități care devine ridicolă în loc să fie interesantă.
Dacă tot se screm personajele să mănânce, ei bine, eu m-am simțit ca la un hotel all inclusive care mi-a pus la dispoziție un bufet suedez.
Însă, în loc să mă înfrupt cu bunătăți cerebrale, am primit un platou plin de visuri țăcănite, simbolism ușor de interpretat, dar greu de digerat, și personaje cu mai multă goliciune intelectuală decât are contul bancar a doua zi după ce ai încasat salariul.
🍽️ Mese amânate și vise în vis
Acel grup de burghezi depune eforturi futile de a lua masa împreună, cei șase fiind întrerupți constant de situații stupide, visuri în visuri, soldați cu traume și preoți care tund garduri.
Mă repet? Știu, dar mă pliez și eu pe structura narativă a filmului care a venit cu scene redundante, parcă din dorința de a amplifica efectul dramatic al lor, dar a reușit contrariul.
Spre exemplu, sunt anumite momente în care personajele spun ceva ce pare important, dar vorbele le sunt acoperite de zgomotul ambiental care crește în numărul de decibeli fix când „secretele de stat” urmau să fie rostite.
Prima oară este amuzant, a doua oară enervant, de la a treia oară în sus devine obsedant și înălbitor de fire de păr.
🧠 Mesaje evidente, concluzii fatale
Povețele pe care Buñuel vrea să le transmită nu sunt unele noi, poate erau atunci, acum sunt la ordinea zilei, mesaje care se referă la clasica ipocrizie socială, mai ales cea din rândul ălora care se cred mai presus decât gloata.
Dacă eliminăm tot ce ține de material, cu ce rămânem? Fie că ești sărac, fie că ești bogat, la bază ești un om care merge pe un drum fără întoarcere direct în brațele morții.
Tot acolo ajungem, indiferent de viața pe care o trăim.
Prea fatalist? Asta este concluzia pe care am tras-o suplimentar față de cea evidentă, că elitele sunt ridicol de fandosite și vădit goale pe dinăuntru.
Deși am scris mai mult de rău decât de bine despre film, acesta nu este rău, trebuie lăudată intenția din spatele acestei realizări, doar că această repetiție excesivă strică.
Chiar era nevoie de nu știu câte secvențe în care personajele visau și, automat, nu contau imaginile respective pentru că nu erau reale?
Orice lucru consumat în exces duce la saturație, indiferent de natura ei, culinară sau cerebrală.
🎭 Actori buni, personaje goale
Toți actorii sunt buni, deși nu am mai avut până acum tangențe cu ei. Păcat că nu prea au cu ce lucra.
Personajele sunt niște marionete goale, preocupate doar să bea, să bârfească și să-și etaleze moralitatea ca pe o bijuterie de aur fals.
Indiferent de cât de erudiți și superiori se cred, nu-s decât niște silicoane umane, arată bine pe dinafară, dar pe dinăuntru sunt artificiale și lipsite de farmec.
Noroc că nu am uitat să verific dacă există vreo legătură între Jean-Pierre Cassel și Vincent Cassel (Underwater). Și chiar este, Jean-Pierre este tatăl lui Vincent.
🏆 Le charme discret de la bourgeoisie – Verdict 👍 sau 👎?
Dacă există și o altă interpretare dată simbolisticii profunde din acest film care este despre repetiția absurdului și falsa stabilitate a convențiilor sociale, atunci eu nu am prins-o din zbor.
Poate este prea „avangardist” pentru gustul meu plebeu neobișnuit cu asemenea producții sofisticate. Sunt destul de matur să recunosc că poate nu filmul e în culpă aici, ci chiar eu, că nu l-am priceput pe deplin.
Asta deși nu este atât de complicat încât să-ți storci creierii să încerci să-i pătrunzi semnificația care mai mult plutește la suprafața ciorbei narative decât să fie bine ascunsă în bulz.
Are o idee interesantă, dar filmul se învârte în cerc până la epuizare. Pare-se că nu a fost un an prea bun în filme străine dacă Le charme discret de la bourgeoisie a primit Oscarul.
Or fi vrut și reprezentanții Academiei să se dea niște burghezi elitiști?
Am să fiu mai darnic din fire și, cum sunt șase personaje principale, am să pregătesc șase pahare de Martini pentru că, totuși, conceptul de la care pornește filmul este unul lăudabil.
(3 / 5)
