Frankenstein

admin 10/10/2024 Horror Leave a comment

Anul 1931 aducea pe marele ecran pentru prima oară Frankenstein, un film adaptat după celebrul roman scris de Mary Shelley în 1818 intitulat Frankenstein; or, The modern Prometheus.

Oare este și cea mai bună dintre cele peste 60 de ecranizări?

🎬 Frankenstein – Premisă 📖

Umanitatea progresează într-un mod galopant și în căruța evoluției se urcă și omul de știință Frankenstein (Colin Clive).

Țelul său este acela de a crea viață din moarte, de a resuscita ceva ce nu mai are suflare, de a scula decedații din somnul cel de veci.

Ambiția lui nu cade bine colegilor săi de breaslă, așa că doctorul se retrage în pustietate pentru a experimenta în voie, acompaniat doar de asistentul său, Fritz (Dwight Frye).

Cunoașteți urmarea, Henry încropește o păpușă umană formată din bucăți de cadavre adunate de prin te miri ce locuri și o bagă la curent.

Rezultatul este legendarul monstru interpretat de către celebrul Boris Karloff, o creatură ce arată a om matur, dar se comportă ca un copil.

Doar că acel copil posedă o forță fizică extraordinară și un temperament imprevizibil.

💭 Frankenstein – Comentariu 🍿

Filmul nu pierde deloc timpul, are un ritm infernal și trece prin cele trei acte cu o viteză demnă de un TGV japonez.

La 70 de minute, cât durează, era și culmea să frece menta de pomană.

Așa că nu avem parte de o construcție prea solidă a personajelor sau, cel puțin, așa pare la prima vedere.

Însă scenariul este foarte bine scris, nu are nevoie de multe secvențe pentru a creiona protagoniștii, o face rapid și eficient.

Lumina reflectoarelor cade pe aspirantul la rolul de Dumnezeu, adică doctorul, și pe Adam-ul dereglat, cel ce prinde viață fără să fi cerut asta, nu că ar fi avut cum să o facă.

Contrastul creat este uimitor.

Pe de o parte, avem infatuarea omului care vrea să spargă barierele etice ale științei, să se joace de-a divinitatea, o obsesie soră geamănă cu nebunia.

Această temă va fi una perenă atât timp cât ființa umană va exista pe această planetă deoarece va încerca tot timpul să-și depășească limitele intelectuale, tinzând spre omnisciență.

Asta în ciuda tuturor pericolelor care vin la pachet cu această dorință cu două tăișuri.

Dacă nu riști, nu câștigi. Dar și dacă riști prea mult, sunt șanse să produci pagube inimaginabile speciei umane.

Doar se știe că una din potențialele probleme ridicate în Oppenheimer a fost aceea că exista pericolul, mic, dar exista, ca detonarea unei singure bombe atomice să distrugă planeta.

Probabil la un moment dat, curând sau în viitorul îndepărtat, omul va face acel pas fatal care va duce la propria-i extincție.

Pe de altă parte, creatura apărută pe lume fără scop reprezintă o combinație de inocență și bestialitate care înfricoșează din orice unghi ai privi-o.

Neavând un ghid parental corespunzător, reacționează instinctiv la anumite situații fără să raționeze pentru că nu are creierul dezvoltat.

Și este logic că un țânc în trup de adult face ravagii fără să își dea seama de asta.

Monstrul este o creatură tragică și înglobează rezultatele tuturor experimentelor nereușite născute din fixația omului de a afla cum se simte divinitatea.

Naște atât compasiune deoarece există momente tandre în care transmite emoții pure și înduioșătoare, dar și teroare prin comportamentul violent, fără perdea, pentru că n-a avut cine să-l învețe diferența dintre bine și rău.

Culmea, tot el este pedepsit pentru aroganța umană, e ca și când ai lua un lup și l-ai arunca într-un țarc de oi altfel impenetrabil și l-ai omorî pentru că a făcut prăpăd printre mioare.

Atmosfera filmului este una cât se poate de serioasă, nici nu avea cum să fie altfel, tematica abordată fiind una grea care sapă direct la rădăcina creierului pentru a afla răspunsurile adânc îngropate în subconștient.

Dualitatea inocență-brutalitate înglobată în aceeași ființă are menirea de a bulversa complet privitorul pentru că nu știe dacă să scoată furca ascuțită sau un buchet de flori.

Alegerea lui Boris Karloff, de fapt William Henry Pratt, în rolul monstrului a fost o lovitură de geniu.

Doar prezența lui fizică impunătoare era suficientă pentru a împrăștia groază în rândul sătenilor piperniciți.

Dacă la ea mai adaug mișcările dezordonate și chipul înfiorător cu ochii înfundați în cap, deja vorbim de o apariție colosală care va rămâne pe vecie în analele cinematografiei.

Desigur, nu pot să uit și celebra exclamație „It`s alive!‟. De aici vine dacă vă întrebați.

Nu am văzut toate producțiile bazate pe carte, dar din ce am urmărit, nimeni nu s-a apropiat de o asemenea reprezentare funestă a unui personaj cu un destin damnat încă de la concepția artificială.

Nici măcar marele Robert de Niro nu s-a ridicat la nivelul lui Karloff.

Deși a depășit venerabila vârstă de 93 de ani, pelicula nu mi-a ridicat vreo sprânceană, nu am ce să critic la nivel tehnic.

Dacă este să mă leg de ceva, atunci este prea evident faptul că unele scene au fost trase pe un platou de filmare, nu în natură.

Apropo, sunetul este unul perfect, aviz cineaștilor autohtoni care în 2024 parcă înregistrează cu bocancul lui tataia.

🏆 Frankenstein – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul se încadrează în specificul acelor vremuri, nu este horror cu sânge, decapitări, eviscerări, singurul lucru la care atentează este creierul spectatorilor.

Îl pune serios la treabă pentru că polaritatea filozofică știință-religie este maximă aici.

Să încercăm să depășim orice barieră ne iese în cale, cu orice risc, sau să existăm între limitele stabilite de divinitate transmise prin intermediul cărților sfinte?

Ne ajută cu ceva joaca de-a Dumnezeu?

Unii ar spune că da pentru că datorită ei facem descoperiri epocale, alții ar spune că nu pentru că la un moment dat vom produce un cataclism devastator.

Aș da dreptate celor din urmă pentru că nu degeaba a zis Isaac Newton că pentru orice acțiune există o reacție egală și opusă.

Așadar, pentru un bine suprem va exista, în balans, și un rău suprem.

Și asta este foarte bine evidențiat într-o scenă aparent banală, dar atât de contrastantă, ea având loc la o mare petrecere unde se cântă și se bea în timp ce…. Maria… și nu mai scriu altceva.

Frankenstein ne lasă cu gânduri sumbre și o întrebare la al cărei răspuns nu ar trebui să pritocim prea mult.

Cine este adevăratul monstru în această poveste?

Este incredibil cum filmul, mă rog, cartea, a avut o atât de mare influență în cinematografie.

Apărut acum peste 300 de ani romanul încă este o potentă sursă de inspirație.

Abia acum, urmărind filmul, mi-a picat fisa că până și o scenă din Con Air își trage seva din Frankenstein. Nu mai zic de Poor things al lui Lanthimos.

Iar în 2025 urmează o nouă adaptare intitulată tot Frankenstein.

Închei aici, dar nu înainte de a-i oferi filmului 9 flori frumos mirositoare.

Ca fapt divers, imaginea cu distribuția apare și la început, dar și la final, însă cu o mică diferența.

Numele actorului din rolul monstrului este ? la început și Boris Karloff la final.

Să fie și ăsta un mesaj subliminal cu privire evoluția creaturii de la o masă moartă de carne fără identitate la o ființă umanizată?