Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
`ca-v`aș creierul pane, că am ajuns și la Night of the living dead, coșmarul imaginat de George A. Romero, un film horror apărut în 1968.
🎬 Night of the living dead – Premisă 📖
Mergem să pomenim niște morți într-un cimitir suspect de pustiu. Nu suntem singuri, ci însoțiți de Barbra (Judith O`Dea) și fratele ei sictirit că se află acolo.
Mai o lumânare, mai o rugăciune, mai o aducere aminte, mai o floare așezată lângă piatra funerară, știți și voi despre treburile acestea mortuare care se petrec la un mormânt.
Din păcate pentru personaje, se lasă noaptea și se refugiază într-o casă aparent părăsită. De fapt, vă mint, doar Barbra ajunge acolo teafără.
Șocată de ceea ce a văzut, nu mai raționează cum trebuie și intră într-o stare aproape catatonică.
Norocul ei se numește Ben (Duane Jones), alt fugar care-și găsește adăpost pe acolo în încercarea de a scăpa de mulții oameni care au luat-o razna fără vreun motiv.
Astfel, ei vor fi nevoiți să supraviețuiască nopții morților vii.
💭 Night of the living dead – Comentariu 🍿
Chiar dacă anul era 1968, filmul este alb-negru din cauza bugetului extrem de modest, așa că n-o să mă citiți persiflând producția din această cauză, am luat imaginea ca atare și n-am cârâit prea mult.
Ritmul firului narativ, spre deosebire de un zombi, se mișcă rapid, intră direct în pâine, nici n-apucă bine prima lumânare să fie aprinsă că deja cimitirul colcăie de morți umblători cu stomacul urlând a foame.
Fără explicații prealabile, fără construcții îndelungate de personaje, fără vreun preambul folosit drept semnal de alarmă, filmul se comportă fix ca în viața reală.
Catastrofele picate din neant nu își trâmbițează apariția cu zile înainte să ai timp să te pregătești, ci te iau de-a valma, pe nepusă masă.
La fel procedează și Night of the living dead, m-am trezit captiv în casa baricadată fără să apuc să desfac și eu o bere.
Având în vedere că filmul a costat 114.000 de dolari, cât o ieșire la șaorma a distribuției din The Avengers, nu excelează la capitolul tehnică.
Morții vii arată normal, ca niște oameni proaspăt resuscitați, nu au vreo înfățișare groaznică decât în rare cazuri, iar masacrul scârbos este menținut la cote minime.
Mai puțin de atât și ar fi lipsit cu desăvârșire.
În mare parte, decedații umblători doar se flutură de colo până colo în pas de melc, bălăngănindu-se trepanat și mormăind cântece de leagăn onomatopeice.
Asta nu înseamnă că nu există și niscai carnagiu, unul care își arată fața abia spre final, și pot spune că sunt scene eficiente prin caracterul lor oripilant.
Nu știu cum să descriu competent imaginile de pe ecran, dar miracolele învierii se dedau la un festin scabros de zici că au ratat 5 votări consecutive fără să se înfrupte cu niscai mici sau cârnați oferiți drept mită electorală.
Groaza, cum am perceput-o eu, nu rezultă din spaima că-ți vor extirpa pe viu intestinele să sară coarda cu ele, ci este generată de faptul că-s mulți, chiar dacă lenți, și vin în valuri interminabile.
Se comportă ca un roi de lăcuste care dă năvală peste un lan de cereale. Desigur, individual nu reprezintă un pericol, poți ucide câteva, dar este inutil pentru că puterea lor stă în numărul imens.
N-are cum să nu ți se atrofieze speranța când vezi că oricât de mult și repede ai alerga, îi lași în urmă pe cei din spate, dar nimerești peste alții, la fel de numeroși, ce vin din celelalte trei puncte cardinale.
Un alt aspect interesant, dincolo de cel horror, este cel al interacțiunilor dintre oameni, un aspect poate mai înfricoșător decât nehaliții nevii care mișună peste tot.
Nici în momentele care cer unitate deplină bipezii umani nu-s capabili să ajungă la un consens și se ceartă ca idioții în loc să se pună de acord.
Respectivele secvențe au o simbolistică filozofică aparte pentru că pot fi interpretate ca un semnal de alarmă. Cel puțin așa le-am descifrat după modestele mele posibilități intelectuale.
În caz de pericol umanitatea va pieri, nu ca urmare a amenințării iminente, ci pentru că nu suntem capabili să fim uniți.
Ce dovadă mai mare vreți în afară de ceea ce se întâmplă azi în societatea mai divizată ca oricând și, implicit, mai ușor de manevrat decât niște turme de oi blege?
Însă și când există mici oaze de liniște personajele nu se comportă deloc tâmp, iau niște decizii cerebrale, pun la cale planuri bine încropite, nu se aventurează cu capul înainte ca un taur în sulița toreadorului.
Că respectivele strategii dau chix odată puse în aplicare, asta este altă discuție.
N-am pe nimeni de remarcat pe palier actoricesc, poate doar pe Judith O`Dea care nu joacă un zombi per se, dar se comportă exact ca unul.
Trauma pe care o suferă în start de film o transformă într-o legumă cu picioare și reacțiile ei de zici că-i fusese creierul supt în totalitate m-au înspăimântat mai mult decât devorarea unor hălci de carne umană.
🏆 Night of the living dead – Verdict 👍 sau 👎
Sunt câteva scene care tind spre ridicol, nefiind regizate cum trebuie sau camera de filmat nefiind plasată în cel mai bun unghi.
De ce spun asta ? Pentru că se vede mai mult decât clar cum presupusele lovituri date în figura unor atacatori puși la pământ cad la jumătate de metru în lateral din cauza mișcării nenaturale a brațelor.
Nici actoria nu-i cine știe ce, urlete și țipete multe și cam atât.
Dar trebuie să-i dau Cezarului ce-i al Cezarului, este un horror serios, morbid, fără glume, adresat audienței mature.
Înainte să plec trebuie să pomenesc că scenariul este unul care jonglează și cu tematica rasială deși nu pare la prima vedere.
Discuțiile dintre Ben, persoană de culoare, și arogantul și mojicul alb Harry sunt unele tensionate, iar replicile pot fi văzute și ca o satiră acidă la adresa societății.
Nu mai zic de finalul memorabil, dacă n-ați văzut filmul, nu mai scriu nimic despre el, dar este antologic și are și el un pronunțat substrat social.
Pare că nu are sens la suprafață, dar dacă îl pritocești cum trebuie ajungi să realizezi ce vrea să transmită cu adevărat.
Hai că mi s-a făcut foame și vă las în compania filmului până mă duc să mănânc 8 creiere crude.
Apropo, în acest film nu rețin să se fi folosit cuvântul „zombie‟, denumirea utilizată a fost „ghoul‟, iar morții vii nu sunt mofturoși să halească doar materie cenușie, devorează orice bucată de carne.
Nu mai are rost să menționez cât de influent a fost filmul deoarece aș fi redundant.
(4 / 5)
