Saw

admin 03/10/2024 Horror Leave a comment

Aveți chef de un joc? Că vreți, că nu vreți, sunteți invitați la Saw, filmul horror din 2004.

🎬 Saw – Premisă 📖

Doi bărbați, Adam (Leigh Whannell – a scris și regizat Upgrade) și Lawrence (Cary Elwes – The princess bride), se trezesc captivi într-o încăpere întunecată.

Ar fi vrut ei să fie o cramă regală, dar n-au noroc, este vorba despre o baie murdară de zici că a fost vizitată de toți drogații de la Untold și Bitch Please.

Bașca, în mijlocul încăperii zace un cadavru plin de sânge și de materie cenușie, presupun că-i creier și nu fecale.

Neștiind cum au ajuns în acea situație ingrată, cei doi sunt nevoiți să se ajute reciproc cu informații pentru a desluși misterul prezenței lor acolo.

Și trebuie să facă asta destul de repede deoarece o voce sumbră dă unuia dintre ei un ultimatum fatal.

În același timp, un detectiv, Tapp (Danny Glover – Jumanji: The next level), este pe urmele unui criminal odios care își ucide victimele fără a le omorî, ci punându-le în ipostaze în care ele ajung să moară singure.

💭 Saw – Comentariu 🍿

Este filmul care l-a adus în atenția Hollywood-ului pe James Wan, și pe bună dreptate.

Nu doar că a creat cu mijloace frugale o peliculă horror foarte eficientă, dar a demonstrat că știe să nască tensiune din aproape nimic.

Există momente în care atenția cade pe grotescul sângeros care poate scârbi privitorii și care poate fi catalogat drept violență gratuită? Da, este un aspect pe care nu-l pot nega.

Are scene macabre, demne de un Se7en pe modul turbo pentru că enigmaticul antagonist posedă o minte diabolică și concepe capcane demente, așa cum o să vedem în puzderia de continuări.

Dar nici una nu este mortală, aici este șmecheria, lasă mereu o portiță de scăpare, una mică și contra cronometru, dar o lasă.

Dacă ții la viața ta și ești dispus să suferi mult pentru a-ți recâștiga dreptul la ea, atunci poți să bați jocul.

Însă filmul se împlântă mai mult în creierul personajelor și, implicit, al privitorului, pe mine m-a fermecat mai mult din acest punct de vedere, nu neapărat prin sălbăticia măcelărească a unor imagini.

Acționează la nivel psihologic, punând niște întrebări existențiale demne de cei mai potenți filozofi ai umanității.

Și toate au legătură cu comportamentul meschin, ipocrit, duplicitar și nerecunoscător al oamenilor care, de cele mai multe ori, una zic, dar cu totul alta fac.

Povestea este una vagă, nu ne pune totul pe tavă, doar ne oferă crâmpeie de amănunte din viața celor doi prizonieri, în special a doctorului Lawrence.

Chiar și la a doua vizionare, după 2 decenii, mi-a fost greu să pun lucrurile cap la cap pentru că am fost afectat de efectul Mandela, eram convins că tot filmul are loc în încăperea aceea mizerabilă.

Însă nu, o bucată consistentă ne duce în preajma altor personaje și pentru mine era ca și când VEDEAM pentru prima oară producția.

Știind marea surpriză din final, m-am putut concentra pe alte aspecte din fundal și am observat lucruri și de bine, dar și de rău.

Scenariul este al naibii de subtil sau poate mintea mea era prea necoaptă să își dea seama de anumite chestii acum 20 de ani.

Acum m-am prins de faptul că dacă personajele ar fi făcut ceea ce se așteaptă de la oamenii care pretind că sunt, ar fi scăpat destul de repede din capcane.

Indiciile sunt acolo, la vedere, doar că, vedeți voi, omul este o ființă de nimic, egoistă, care minte și înșală, doar să-i fie lui bine, neinteresat de soarta altora.

Dacă aveau sufletul curat și făceau ceea ce trebuie, salvarea era la îndemână. Dar nimeni sau aproape nimeni nu este neprihănit.

De regulă, nu este bine să generalizez, dar aici nu cred că greșesc, nici măcar Maica Tereza sau vreun Dalai Lama nu sunt lipsiți de anumite păcate.

Firul narativ este construit meticulos, scenariul fiind pragmatic, nelăsând ceva la voia întâmplării, planurile creionate de antagonist sunt trasate până în cel mai mic detaliu și iau în calcul orice scenariu posibil.

Cu toate astea, sunt amănunte și decizii care nu au foarte multă logică în contextul filmului.

Hai să zic că anumite acțiuni întreprinse de personaje pot avea sens dacă sunt gândite într-un mediu plin de stres și creierul nu mai raționează corespunzător.

Pot găsi scuze de ce unii au ales să fac hăis, când cea era varianta mai bună și recomandată în situația respectivă.

Însă alte aspecte nu găsesc izbăvire de la mine, și puteau fi ușor îndreptate dacă se micșora fereastra în care are loc acțiunea filmului.

Dacă numărătoarea inversă s-ar fi oprit după 2-3 ore în loc de aproape 8 ore, nu s-ar fi schimbat prea multe, acțiunea rămânea aceeași, iar flashbackurile nu ar fi fost afectate.

Partea bună este că povestea ar fi căpătat o pronunțată aură de credibilitate, și nu zic mai multe că vreau să las spoilerele pe pozițiile lor, nemișcate, să nu le deranjez.

🏆 Saw – Verdict 👍 sau 👎

Filmul are marele merit de a fi creat un antagonist legendar care concurează serios cu greii genului.

Aș putea spune, fără să greșesc prea mult, că îi depășește pe mulți pentru că el este mânat de rațiune, nu de ferocitate primordială.

Intențiile lui sunt lăudabile, vrea să-i facă pe cei care iau viața de-a gata și își bat joc de ea și de cei din jur să aprecieze cu adevărat ce au.

Că alege să o facă în cele mai sadice moduri cu putință, asta este partea a doua, dar nu se poate nega că nu are dreptate în demersul său.

Totuși, parcă este prea inteligent, fiind greu de crezut că-i un geniu al planificării atât de strălucit.

La dracu, echipa Avengers nici nu avea nevoie de Dr. Strange să vizualizeze 14,000,605 de viitoruri pentru a-l găsi pe singurul în care Thanos era învins.

Era suficient să-l lase pe jucăușul din Saw să încropească o capcana bine ticluită și Thanos devenea istorie cât ai zice fierăstrău.

La revizionare l-am găsit a fi și mai bun, dar și mai puțin reușit, pentru că am descoperit atât elemente demne de laudă, dar și unele care trebuie criticate.

Însă balanța a rămas echilibrată, iar finalul a reușit să aibă același efect ca prima oară, chiar dacă îl știam, așa că am să-i derulez 9 casete audio.