The dirty dozen

admin 02/07/2023 Acțiune 2 Comments

Nu m-ați crezut când am scris la altă recenzie că-s chitit pe filme de război și acum, drept dovadă, vin cu The dirty dozen, din aceeași perioadă de aur a acestui gen, anii `60.

Și este ultimul din serie.

🎬 The dirty dozen – Premisă 🕮

Suntem în plină conflagrație mondială și americanii au mai mult de furcă acasă cu soldații indisciplinați care s-au dedat la tot felul de fapte reprobabile decât cu naziștii care sunt departe de ei.

Astfel, Curtea Marțială are mult de lucru și n-apucăm să scoatem de la naftalină funia și săpunul, că maiorul Reisman (Lee Marvin) asistă la o asfixiere deloc erotică.

El însuși un încălcător de ordine, este luat în colimator de mai marii săi care vor să scape de el punându-l șef peste o trupă de (b)elită care are drept misiune ceva deranj de mare amploare într-un castel franțuz în care colcăie friții nederanjați de nimeni.

Și îi sunt cumva puși pe tavă cei mai dârzi soldați americani?

Nici vorbă de așa ceva, este invitat să-și aleagă oamenii dintre condamnații cu pedepse grele, unii urmează să joace spânzurătoarea, alții se pregătesc să trudească zeci de ani la muncă silnică.

Uite așa maiorul își adună duzina cea murdară, și la propriu, și la figurat.

💭 The dirty dozen – Comentariu 🍿

Filmul poate fi considerat un fel de The suicide squad al celui de-Al Doilea Război Mondial deoarece ideea seamănă destul cu producțiile din defunctul DCEU.

Pelicula adună nume unul și unul, care străluceau în acea perioadă sau urmau să devine legendare, iar echipa de sacrificiu aduce mult de tot cu fel de All Star Team.

Producția mamut ca realizare tehnică și distribuție se întinde pe durata a două ore jumătate, însă mare parte din acest timp este departe de război.

Spectatorii asistă mai mult la încleierea echipei, la formarea unei uniuni care să respire la unison, cunoaștem pe îndelete fiecare membru al acestei duzini deloc neprihănite.

Și scenariul are talentul, doar el știe cum, să ne facă să ne lipim sufletește de niște nenorociți infecți care merită să putrezească în pușcărie .

Asta pentru că avem de la rasiști fani ai literei N la psihopați care explodează la orice aruncătură piezișă de ochi, de la ucigași cu sânge rece la demenți misogini de ți se zburlește și părul tuns acum 10 ani.

Cu toate astea, am ajuns să-i îndrăgesc pe derbedeii ăștia, deși în realitate aș fugi de ei ca Trump de imigranți, Șoșoacă de vaccin și maneliștii de dicționar.

Amuzant în multe momente, emoționant în altele, dur când și când, chiar dramatic atunci când este nevoie, întregul instructaj din The dirty dozen pregătește echipa pentru ceva cu șanse minime de reușită.

Parșivitatea filmului este evidentă, cu atât de multe personaje la care ținem, acesta se asigură că la final vom suferi din plin.

Că doar nu vă așteptați să supraviețuiască toți?

Bucata asta consistentă nu este atractivă din punct de vedere al acțiunii, se bazează pe stabilirea unor relații de camaraderie, fiind filmul chintesențial al inundației de testosteron, film care nu are șanse de a mai fi realizat în zilele noastre.

Are ceva semințe de rasism, ba chiar de denigrare a femeilor, dar nimic de blamat, să nu uităm că acțiunea are loc în 1944, nu în 2023, altele erau mentalitățile pe atunci.

Lipsa de agitație din primele două acte este compensată de un final apoteotic de toată frumusețea în care duzina iese la atac.

Punerea în scenă a invaziei castelului este incitantă, tensionată, plină de neprevăzut și generatoare de valuri de adrenalină.

Că se știe cine va ieși învingător, da, este adevărat, dar asta nu dezumflă din interesul filmului, că propaganda își scoate capul la vedere din când în când pentru a ne aduce aminte că americanii sunt țâță de mâță, chiar și când mâța-i stearpă.

Dar era de așteptat.

Mă uitam cu admirație la actorii de atunci, bărbați adevărați, fără unghii făcute, fără tatuaje cu ponei, fără freze emasculatoare și clădiți ca stejarul.

Poate că nu miroseau a frezii de primăvară sau adieri de vânt marin, dar te puteai baza pe ei să îndeplinească misiunile cele mai dure.

Printre vedetele din film se numără Lee Marvin, Charles Bronson (The great escape), George Kennedy, Telly Savalas (Kelly`s heroes), Ernest Borgnine sau Donald Sutherland (Moonfall).

Orice cinefil adevărat recunoaște toate aceste nume.

Mie mi-au plăcut Lee Marvin și Charles Bronson, pe relația lor se concentrează un pic mai mult filmul, dar și în rolurile lor secundare m-au amuzat Ernest Borgnine (The wild bunch) și George Kennedy care pare că s-au distrat pe cinste.

🏆 The dirty dozen – Verdict 👍 sau 👎

Nu este la fel de impresionat precum The great escape, spre exemplu, pentru că, fiind o ficțiune, scenariul lasă loc unor găuri destul de mărișoare, una dintre ele fiind chiar un component al acestei duzini.

Este mai static decât anticipam, credeam că-i cu mai mult război, dar procentul covârșitor îl are antrenamentul, nu misiunea efectivă.

Dar chiar și așa, The dirty dozen este un film bun, care mi-a adus aminte de vremurile de glorie ale Hollywood-ului în acest gen și mi-a demonstrat, pauză de laudă, cât am evoluat în ceea ce privește gustul în filme.

În urmă cu 10-15 ani nu m-aș fi uitat nici mort la „vechituri‟ din astea, acum încep să le apreciez tot mai mult având în vedere ce mizerii scoate Cetatea Filmului.

Am un suflet mărinimos, așa că v-am pupat pe bărbi și mă duc să le încălzesc băieților din The dirty dozen 8 ligheane cu apă.