Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Squid Game sau Jocu’ lui Calamar este un serial sud-coreean care a rupt banda de internet în două, devenind cel mai de succes serial Netflix.
Deși nici nu era greu la cum măsoară ăștia vizionările, dacă ai rătăcit două minute într-un episod și apoi ți-ai dat seama că butonul de Pornhub e altul, ei deja te-au înregistrat ca și cum l-ai fi urmărit.
Amu’, a trebuit să arunc un ochi pe el, că mă împiedicam și pe Taraf TV de reclame la el.
🎬 Squid Game S1 – Premisă 📖
Este o variație a lui Battle Royale, în sensul că sărăcimea Coreei de Sud, adică toți ageamii ghiorăitori de foame, toți șmenarii cocalari căutați de cămătari și toate fufele care au devenit dicționare ambulante de boli venerice, este aruncată într-o arenă bine ascunsă.
Și acolo, concurenții sunt puși să practice toate jocurile copilăriei. Noi aveam țurca, lapte gros, frunza, rațele și vânătorii. Ei au alte jocuri, specifice culturii lor.
Cine câștigă trece în runda următoare, iar premiul devine tot mai mare și mai mare.
💭 Squid Game S1 – Comentariu 🍿
Premisa nu-i originală, dar serialul este foarte bine realizat, fiind de-a dreptul tulburător.
Deși jucătorii sunt cu sutele, serialul se concentrează pe câțiva, în special pe Gi-Hun (Lee Jung-jae – Heon-teu), un parior înrăit cu datorii la cămătari și o mamă bolnavă, pentru care jocul pare singura șansă de salvare.
🎭 Dramă cu accente de sânge
Nu vă spun în ce constau aceste jocuri și ce înseamnă finalitatea lor pentru câștigători și pentru învinși, oricum este lesne de înțeles.
Ce pot să spun este că serialul este violent pentru standardele vestice, unde mai totul este cu lapte și cu miere.
Deși previzibil pe alocuri, are câteva momente care te lasă mască, eu unul nu mă așteptam la așa ceva în două puncte cheie.
🧠 Reflecții despre natura umană
Dramatismul este la el acasă, iar povestea, deși nu-i complexă la suprafață, are niște ramificații profunde când vine vorba de disecat relațiile umane, de arătat din ce suntem cu adevărat făcuți și la ce recurgem atunci când ne este în pericol propria supraviețuire.
Stăteam și cugetam în anumite momente la ce aș fi făcut eu în locul lor și răspunsul este imposibil de dat.
Pur și simplu, n-ai cum să alegi, în acele momente nu mai există bine sau rău, există doar ziua de mâine pentru tine.
😈 Răufăcătorii – Un punct mort
Și asta nu este nimic, povestea se îmbârligă și mai mult pentru că petrecem ceva timp și alături de răufăcători, cei care au pus la cale această întreagă competiție diabolică.
Partea asta este mai meh, că nu impresionează cu nimic, aceiași ciumpalaci doritori de senzații tari, dar cu minte parcă de adolescenți buboși nebăgați în seamă de fete.
😴 Un final care trage de timp
Nici finalul nu mi-a plăcut, au scăzut mult ștacheta cu un sfârșit previzibil și plictisitor, prea a la Hollywood. Dacă s-ar fi terminat episodul 9 pe la jumătate, era perfect, dar a ținut să o mai lungească inutil.
Dar prefer să rămân în minte cu episodul șase, și nu cu inversul său, nouă.
🏆 Squid Game S1 – Verdict 👍 sau 👎?
Una peste alta, Squid Game este un serial (mă rog, un prim sezon) bun, mi-a plăcut, m-a captivat într-atât încât l-am gătat în trei zile.
Se putea organiza mai bine desfășurarea jocurilor, că dacă te apuci să iei la puricat scenele respective, îți dai seama că ăia care le organizează nu stau prea bine la capitolul bibilică.
🎬 Squid Game S2 – Premisă 📖
Hai că știți care-i treaba cu acest serial și ce premisă are.
Învingătorul din sezonul unu nu are stare, nu se poate bucura de zecile de miliarde câștigate, așa că se înscrie din nou, dar cu scopul de a-i demasca pe cei din spatele jocurilor sadice.
O fi omul altruist, dar aici se cam împinge limita credibilității. Nu știu cine e atât de sfânt să-și pună viața în pericol pentru așa ceva.
💭 Squid Game S2 – Comentariu 🍿
După trei ani de așteptare, iată că a apărut, într-un final, și sezonul secund. La cât a durat producția celor șapte episoade, credeam că voi primi ceva extraordinar, ceva diferit de primul sezon, ceva care să merite rosul unghiilor.
🧊 Așteptări mari, livrare… reîncălzită
Din păcate, sezonul doi se scaldă într-o mediocritate călâie lipsită de inspirație pentru că nu-i decât sezonul inițial repetat.
Cu două mici diferențe, acum cineva răscolește insulele pentru a afla locul unde sunt organizate jocurile, iar ultimul episod aduce singura noutate pe care nu o voi pomeni.
Ah, apropo, Squid Game a apucat calea lui El Casa De Papel, cu un joc împărțit pe două sezoane, povestea de aici nefiind completă, se termină în cea mai mare coadă de pește și va trebui să ne învinețim până la sezonul următor.
🍲 Rețeta cunoscută, dar fără gust
Sunt destul de dezamăgit pentru că am primit o ciorbă reîncălzită care nu a mai reușit să fie acea surpriză neașteptată reprezentată de sezonul din 2021.
Practic, în loc ca povestea să evolueze, să meargă mai departe, o luăm de la capăt.
După două episoade de pomană, încep alte jocuri și facem cunoștință cu alte personaje aflate în mari dificultăți financiare, personaje care nu au habar la ce se înhamă.
🎲 Jocurile – între repetitiv și absurd
Deja eram pus la punct cu rețeta folosită. Primele niveluri sunt jucate din foame de bani, lăcomia fiind impulsul imens care împinge personajele la decizii stupide.
Jocurile respective sunt concepute astfel încât toată lumea să poată scăpa nevătămată dacă respectă regulile.
Apoi următoarele jocuri sunt de supraviețuire, devine clar că structura lor este de așa natură încât, chiar și respectând la sânge regulile, unii nu vor supraviețui pentru că nu au cum s-o facă, nu poți să împarți 100 de paie la 232 de măgari.
👨👩👧 Personaje legate „din întâmplare”
Nimic nou sub soare, fix la fel a fost și în sezonul unu, până și luptele dintre participanți în momentele de relaș dintre jocuri, când sar unii la jugulara altora pentru a rări pretendenții la premiul final, sunt la fel.
Într-adevăr, se schimbă jocurile, în afară de primul, celelalte sunt diferite comparativ cu sezonul întâi, dar mecanismul rămâne identic.
În schimb, scriitura devine una extrem de leneșă și se bazează incredibil de mult pe coincidențe, acum sunt mulți concurenți care se cunosc între ei, mamă și fiu, doi iubiți, doi prieteni și alte asemenea legături.
Serios? Cât e de mare Seoul și împrejurimile lui, cum mama dracului s-a nimerit ca între multe personaje să existe anumite relații?
⚖️ Coincidențe de scenariu și tensiune forțată
Să nu mai zic că se exagerează cu rezolvarea unor situații pe muchie de cuțit, cum ar fi votarea care, în două din trei situații, atârnă de un singur vot (ultimul vot) care aparține aceluiași participant.
Este cam trasă de păr chestia asta, deloc credibilă chiar și în contextul narativ al serialului.
Încearcă să vină cu o mare surpriză pe final, pentru a condimenta povestea, dar este atât de previzibilă încât o miroși încă din prima jumătate de sezon, că nici scenariul nu se chinuie cine știe ce să o ascundă.
🏆 Squid Game S2 – Verdict 👍 sau 👎?
Cu toate aceste minusuri, serialul rămâne relevant când vine vorba de disecat relațiile umane și demonstrează, dacă mai era nevoie, din ce aluat defect suntem făcuți.
Aș putea spune că este mai relevant decât oricând având în vedere cât de dezbinați suntem ca societate, cu două tabere opuse de o parte și de alta a unei ideologii/situații/orice, două tabere care se plasează la poli opuși și nu găsesc deloc puncte comune pentru reconciliere.
🧠 Nimic nou sub soare, dar multe scăpări
Lăcomia, trufia, aroganța, prostia și alte hibe specifice speciei umane sunt prezentate cu lux de amănunte și în acest sezon, dar nu se spune ceva nou, că știam toate astea din primul sezon și din multe alte filme/seriale care au abordat aceleași teme.
Este, în continuare, violent și sângeros, se moare la greu, dar parcă impactul nu mai este atât de puternic, acum știam la ce să mă aștept.
La fel ca Joker, acest serial trebuia să se rezume la o singură iterație, nu avea nevoie de o continuare care să strice farmecul producției inițiale.
A fost un succes generat de anumite circumstanțe favorabile și nimic mai mult. A devenit fenomen din întâmplare și este greu să reproduci așa ceva.
❌ Gafe și lipsă de suflet
În plus, există și destulă neglijență în scenariu, erori de logică sau de continuitate.
Spre exemplu, la finele jocului doi, mic spoiler, când ultima echipă de cinci este eliminată din joc, vocea din difuzoare înșiră doar patru numere de concurenți decedați.
Astfel de scăpări le consider impardonabile, că dacă ai stat trei ani să pritocești asupra sezonului doi, atunci ar trebui să fie unul brici din toate punctele de vedere.
N-am tresărit deloc, nu am fost surprins, nu am suferit alături de personajele aflate la ananghie, parcă i-a lipsit sufletul acestui sezon secund, l-am găsit a fi robotic, nu făcut cu și din pasiune.
🎬 Squid Game S3 – Premisă 📖
Cu inima cât un purice subnutrit, am pornit ultimul sezon din acest serial, dezamăgit de al doilea sezon.
Jocurile continuă după ce încercarea de revoluție a fost înăbușită fără drept de apel.
Gi-Hun este luat și mai mult în colimator, fiind considerat piază rea.
Așa că trebuie să fie atent să nu-i zboare viața din trup și să se prăbușească în neant ca urmare a vreunui atac venit din partea concurenților care se uită la el ca la ciumă.
💭 Squid Game S3 – Comentariu 🍿
Ei bine, mă bucur să anunț că serialul a încheiat aventura pe cai mari cu un ultim calup excelent de șase episoade.
Dacă sezonul doi ne-a băgat în cap ideea că Seong Gi-hun nu vrea doar să scape, ci să răstoarne acel sistem, sezonul trei îl transformă într-un fel de justițiar sentimental cu traume neprocesate și gânduri anarhiste.
🔄 Un început promițător
Primele două episoade sunt decente spre bune, nu eram reîntors la sentimente mai bune după sezonul doi.
Din momentul în care în joc este introdus un concurent proaspăt, acțiunea și drama explodează și sunt lansate în stratosferă de o tensiune extraordinară.
🩸 Întunecat și necruțător
Ultimul sezon a fost mai întunecat, mai sângeros și mai sadic, având multe momente care ți se înfig în stomac, fără avertisment.
Așteptam să degust o bomboană cu ciocolată și, când colo, mă trezeam că-mi scrâșnesc dinții într-una cu ghimbir. Așa am perceput surprizele din acest final de serial.
Uneori chiar nu-mi venea a crede că scenariul a mers până într-acolo, nu că vine cu revelații colosale, dar are curaj.
🎲 Jocuri noi – Creativitate și absurditate
Sezonul trei a venit cu seturi noi de „probe” pentru distracția miliardarilor sociopați. Printre ele se numără ruleta rusească, dar cu elastic, de-a v-ați ascunselea, dar ironic și mortal, și ultimul care are legătură cu cele trei simboluri clasice.
Fiecare joc este mai elaborat vizual și mai necruțător decât precedentul, dar și mai lipsit de logică internă.
Ele nu mai sunt neapărat despre jocuri pline de simbolism despre clasă socială și capitalism, ci despre supraviețuire.
Nici nu mai contează jocul sau regulile, fie că le respecți, fie că nu, important este să fii viu când cronometrul ajunge la 00:00.
S-au dus vremurile când trăiai dacă nu rămâneai Popa Prostu, acum ești pasibil de o întâlnire cu creatorul divin chiar dacă ești câștigător. Pentru că, nu-i așa, câștigarea unui joc nu-ți garantează că ești și învingător în viață.
Nu mai insist pe acest aspect, deja am lungit articolul prea mult, nu vreau să mă întind cu vorbele ca un serial care trage de aceeași premisă timp de multe sezoane.
🎭 Personaje VIP – Călcâiul lui Ahile
Singurul element narativ care mi-a displăcut profund a fost prezența personajelor VIP.
Nu știu de unde mama naibii i-au pescuit pe actorii ăia, dar jocul lor a fost groaznic.
Felul în care rosteau replicile era fals, de parcă zici că acum învățau să vorbească.
Și apropo de replici, zici că sunt scrise de un algoritm care crede că miliardarii vorbesc în glume despre genocid.
Este o discrepanță uriașă între dialogurile în coreeană, care au verb și ritm, și lăturile scuipate de așa-zișii actori vorbitori de engleză.
🔥 Simbolism – Alegerea care a stârnit controverse
Serialul nu scapă de controverse, dar scenaristul a căutat-o cu lumânarea, făcând o alegere artistică riscantă.
La început mi-a provocat oleacă de dezgust, dar am procesat mai pe îndelete și am înțeles semnificația nou-venitului jucător, ce reprezintă el la nivel simbolic.
Ca de obicei, Internetul s-a împărțit în două. Unii spun că momentele respective sunt profunde, alții că-i doar o exploatare ieftină.
Cei mai fericiți sunt producătorii, s-au asigurat că toată lumea vorbește despre serial. Nu mai contează dacă de bine sau de rău, important este că se vorbește.
👁️ Firele secundare – Emoție și miză personală
Și nici măcar nu am pomenit despre firele secundare, sunt câteva și au importanța lor, atât în povestea de bază, cât și în generarea de lacrimi.
Dar vă las vouă plăcerea de a le descoperi, nu am să pun luneta pe ele, că poate îmi scapă vreun glonț buclucaș care omoară niște surprize.
🏆 Squid Game S3 – Verdict 👍 sau 👎?
Ultimul sezon a fost tensionat. Sau poate mi s-a părut așa după dezamăgirea sezonului doi.
Decorurile, că uitai să le pomenesc, sunt grandioase și industriale, ca o distopie Ikea, semn că banii unui Netflix generos au fost cheltuiți cu cap.
Felul în care Hwang Dong-hyuk, mintea din spatele serialului, a transformat jocurile inocente ale copilăriei în coregrafii macabre bate la porțile țăcănelii.
Finalul este foarte bun, leagă cu fundiță această parte a universului, ferecând porțile coreene, dar deschizând una americană, știut fiind faptul că vine un spin-off sub bagheta lui David Fincher.
Concluzia? Oamenii, nu toți, dar mulți, vor căuta mereu cel mai scurt drum spre îmbogățire, de multe ori indiferent de consecințe.
La suprafață părem ființe civilizate, dar în interior suntem niște brute neanderthaliene mânate de un instinct primordial de supraviețuire.
Gata, am terminat periplul prin serialul Squid Game și acum, după ce am văzut toate cele trei sezoane, sunt pregătit să deschid opt uși, sperând că una dintre ele va fi ieșirea la liman și nu un salt în gol.
Tot mai bun este Alice in Borderland.
(4 / 5)
Trailer
