Related Articles
Shichinin no samurai sau Seven samurai se află foarte sus în top IMDB, pe #21 la ora scrierii acestor rânduri.
Nu puteam rata acest film regizat de Akira Kurosawa, film care pontează timp de 3 ore și aproape jumătate.
🎬 Seven samurai – Premisă 🕮
Oare ce făceau strămoșii noștri la confluența secolelor 16 și 17?
Nu știu, dar în Japonia acelor vremuri viața era tare grea mai ales dacă stăteai la țară și te cotropeau bandiții.
O asemenea soartă pare s-o aibă un sătuc uitat într-o zonă cam pustie, plină de câmpuri verzi numai bune de semănat orez.
Un locuitor al acelei mici comunități trage cu urechea la planul unor jefuitori care decid că la următoarea recoltă trebuie să facă o vizită aici că este rost de prăduit.
Ce-i de făcut? Înțeleptul satului conchide că ar fi bine să antameze niște samurai să-i protejeze când va veni momentul invaziei nelegiuiților.
Ușor de zis, greu de făcut, că nu prea se bagă nimeni, mai ales că samuraii ar primi drept răsplată haleală, nu monede strălucitoare.
💭 Seven samurai – Comentariu 🍿
Așa cum am scris în preambul, filmul nu se grăbește undeva cu cele peste 200 de minute ale sale. Plus că este și alb-negru, așa că trebuie oareșce răbdare pentru a-l parcurge.
Povestea este una veche, de când timpul și, implicit, atemporală, nu se va demoda în veci, va rămâne contemporană atâta vreme cât oamenii vor exista pe această planetă.
Pelicula este împărțită în mod distinct în două segmente diferite separate de clasica pauză apărută la mijlocul filmului.
Mai întâi asistăm la zbaterilor amărâților în găsirea unor protectori care să se înhame la această treabă mai mult din bunătate sufletească decât pentru remunerație monetară.
Greu este primul pas, iar acesta se numește Kambei (Takashi Shimura), un ronin care le acceptă provocarea și începe să-și strângă echipa de răzbunători, una formată din personaje fistichii.
Ultimul venit în echipă, Kikuchiyo (Toshiro Mifune), umblă cu fofârlica, dar își face loc între cei șapte.
Bucata asta îndelungă este destinată construirii atmosferei care nu-i deloc una îmbietoare pentru că vremurile sunt complicate, iar oamenii sărmani.
După ce că-s gârboviți de greutățile vieții și de muncile câmpului și li se citește foamea printre coastele proeminente, asta le mai lipsea, să fie lăsați și fără dramul de avere pe care îl aveau.
Deși avere este mult spus, dar pentru ei mâncarea asta reprezintă, ceva inestimabil.
De asemenea, nu trece mult timp și între samurai și săteni se iscă o serie de disensiuni.
Neînțelegerile apar ca urmare a faptului că, încerc să o zic mai elegant, samuraii aveau nevoi, iar sătenii aveau fete.
Nu pot spune că această parte este cea mai captivantă bucată de cinematografie artistică pe care am văzut-o pentru că nu impresionează prin ceva anume.
Avem secvențe îndelungi cu personaje care încearcă să se înțeleagă cum pot, aducându-și aminte că au un dușman comun, și pun la cale strategii de apărare.
Și au mare nevoie de unele excelente pentru că or fi samurai, dar adversarii sunt mult mai numeroși și mai bine dotați din punct de vedere logistic.
Nu neg că pe parcursul celor aproape 2 ore de construcție au fost clipe în care simțeam că mă ia somnul, nu pentru că ar fi fost de neprivit acele scene, ci pentru că se insista prea mult cu caracterizări elementare.
Partea secundă se transformă în război haotic deoarece prezintă cu lux de amănunte confruntarea dintre echipa eroilor, una formată din câțiva lei și mulți măgari (la nivel figurat) și banda prădătorilor, toți călare cu săbii și muschete.
Chiar dacă luptele nu sunt executate perfect și lipsește violența care însoțește asemenea evenimente turbulente, aici am fost încântat de ce am văzut.
Mi-a plăcut să asist pe post de spectator la punerea în practică a strategiei gândite de samurai folosind drept arme tot ce aveau la îndemână.
Anume furci, topoare, gropi, sulițe din bambus, plus expertiza samurailor, fiecare versat într-un anume stil de luptă sau armă letală.
Desigur, dacă privesc filmul prin lentila perioadei curente, bătălia pare destul de ridicolă deoarece oamenii mor prea ușor și foarte teatral.
Nici nu li se înfige bine sabia-ntre omoplați, că deja și-au dat duhul înainte să atingă pământul.
Nu mai zic de interpretarea isterică, sunt explozii de țipete și schimonoseli din cauza celui mai banal lucru.
Ai vărsat un bob de orez pe jos, pfff, începe un cor de urlete și bocete de zici că ai dat cu genocidul într-un întreg arbore genealogic.
Dar aceste elemente exagerate sunt o marcă înregistrată a acelei culturi cinematografice, nu pot să condamn filmul pentru că eu am o gândire europeană total diferită de cea niponă.
Pe lângă miasma filozofică orientală care se ramifică pe tot parcursul producției, sunt și destule incursiuni în subconștientul uman, deoarece ne oferă mesaje demne de luat în seamă.
Unele potente și atunci, dar și acum, poate acum mai mult ca oricând, deoarece populația planetei este atât de dezbinată și ușor de manipulat și controlat de către o mână de oameni.
Așa și în Seven samurai, deși sătenii erau mulți, tot făceau pe ei de frică din cauza a 20 de nemernici care or fi ei meseriași în ucis, dar sunt puțini la număr.
Ei izbândesc în demersul lor hoțoman pentru că nimeni nu li se pune contra, fiecare fiind interesat să-și salveze propria piele, nu pe cea a colectivității.
Un leu nu are nicio problemă în a răpune un bivol solitar, dar când turma acționează la unison, atunci leul, oricât de rege al pădurii este, o cam bagă pe mânecă.
Și asta este concluzia pe care am tras-o din acest film, puterea stă în unitate, de unul singur omul este slab și plăpând, dar un lanț uman poate deveni indestructibil dacă toți sunt pe aceeași lungime de undă.
🏆 Seven samurai – Verdict 👍 sau 👎
Probabil că o să par un barbar incult, și mai mult ca sigur așa sunt, dacă spun că nu am găsit filmul a fi o capodoperă monumentală.
Poate și pentru că îl văd prea târziu, la aproape 70 de ani de la lansare, și nu mi se mai pare atât de inovator ca structură narativă și desfășurare a acțiunii.
Însă este un film excelent în ciuda duratei un pic balonate care nu a plictisit, dar s-a simțit că sunt unele scene în plus care nu au contribuit cu ceva anume.
Are de toate, dramă cât cuprinde, apoi lupte palpitante, deși deloc sângeroase, și nu lipsește nici comedia, existând și niscai clipe de relaș amuzant.
De bază rămâne studiul caracterului uman care diferă atât de mult de la om la om.
În evidență iese, la final, codul onoarei după care se ghidează samuraii, ceva greu de conceput în societatea modernă.
A avut și încă are o influență imensă asupra producțiilor care au venit după el, americanii au dat și ei buluc cu câteva filme inspirate din această peliculă, mă refer la cele intitulate The magnificent seven.
Măcar aici cei șapte au rămas la bază ceea ce trebuia, nu au fost transformați în alte creaturi care să se plieze pe sensibilitățile perioadelor respective.
Cine știe, cunoaște 😉.
Mă simt destul de prost că nu am și mai multe laude de adus acestui film căruia îi voi oferi 9 boabe de orez.
(4,5 / 5)
