Related Articles
M-am băgat la o chinezărie numită Reset, în care Jackie Chan joacă rol de producător executiv supervizor. Nu că ar fi fost acesta motivul pentru care am abordat filmul, dar am zis să-l menționez.
De fapt, ce m-a atras la Reset a fost premisa călătoriei în timp. Mă rog, aici nu este vorba chiar de așa ceva, explicațiile sunt pline de baliverne tehnice greu de înțeles, ideea este că niște cercetători geniali (că altfel nu se poate) inventează o drăcovenie care permite thanosierea oamenilor (adică transformarea lor în praf molecular genetic ca în Infinity war) și recombinarea atomilor umani în alt spațiu și chiar în alt timp.
Era mai credibil dacă ar fi conceput pur și simplu un coșciug tehnologizat care să te plimbe prin timp decât această teleportare SF.
Bun, să zicem că ăștia sunt atât de avansați încât pot să transforme în praf și pulbere o ființă umană și să o recompună la loc.
Încă n-au făcut teste pe oameni, dar eroina noastră, Xia Tian, este nevoită să-și asume toate riscurile mortale și se bagă-n gadgetul chinezesc pentru că se află într-o situație disperată ce necesită mici recalibrări efectuate în trecut pentru a preveni ceva tragedie inimaginabilă.
Toate bune și frumoase, doar că Reset durează foarte mult până trece la partea cu călătoria în timp.
Interesant, sud-coreenii din 11 AM puteau călători doar în viitor, aici, chinezii din Reset, merg doar în trecut.
Primul aspect ce mi-a clătit ochii a fost vizualul, Reset arată foarte bine, parcă vine din viitor, cu toată logistica avansată, clădiri futuriste, geamuri pe post de ecrane tactile la tot pasul, smartphone-uri confundabile cu un ciob colorat, ce să mai, din punct de vedere al tehnicului, Reset este ireproșabil pentru bugetul avut la îndemână. Arată ca un film foarte scump, chiar dacă nu are nicio treabă cu respectarea legilor fizicii și logicii, ducându-se spre seria Fast and furious la un moment dat.
Din păcate pentru el, te plictisește 3 sferturi de oră cu… nici nu mai știu de ce a durat atât de mult să intre în miezul acțiunii, și această jumătate de oră seacă trage Reset în jos.
Pentru că, odată strămutată Xia Tien în trecut, Reset devine interesant, cu miasme de Cronocrimenes și cu paradoxuri care nasc, la rândul lor, paradoxuri, dar și o problemă interesantă legată de recombinarea asta genetică.
Reset are și acțiune destul de reușită, dar un pic cam generatoare de strâmbături din nas în ceea ce privește saltul brusc în evoluție al personajului principal, dintr-o cercetătoare cumințică, Xia Tien se transformă hodoronc-tronc în Atomic blonde, fără vreo explicație (cel puțin nu una plauzibilă).
Nu știu dacă sunt găurile din scenariu prea mari, că dracu știe cum funcționează călătoria în timp, dar de prea multe ori mă deconectam de la secvențele agitate de pe ecran pentru a mă întreba: ”Dar stai așa, dacă a făcut acum asta, nu înseamnă că ar fi trebuit acum jumătate de oră să se petreacă altfel evenimentele? Și pe baza evenimentelor din viitor, prezentul de acum să fie altfel? Până la urmă ce ceapa mă-sii este? Călătorie în timp sau universuri paralele?”
Și stăteam să computez în creier scenariul, să pun cap la cap toate paradoxurile iscate de film încât simțeam cum o migrenă parșivă începuse să-mi dea târcoale. O fi din cauză că-i scriitura prea nasoală? Sau prea bună? De mi-a strâmbat sinapsa în halul ăsta? Întrebarea rămâne fără răspuns.
Reset este și cam diabolic pentru că apelează la o scenă emoționantă care l-ar face pe John Wick să se uite cu silă la potaia lui ucisă, tupeiști chinezii, nu glumă. Cert este că Reset este emoționant în multe secvențe, uneori prea emoționant, cât să mai reziste și inima-mi slăbită la atâtea atacuri dramatice livrate de film?
Dincolo de toate chestiile științifice, oricum neinteligibile, Reset are un mesaj de dragoste care transcende timpul și spațiul care își atinge bine de tot ținta.
Nu este Reset foarte ieșit din comun, pierde timpul pe la început cu baliverne plictisitoare, dar capătă viteză în a doua jumătate, nu însă cât să-l consider bun, dar pot să îi dau (sic) 6 resetări.
(3 / 5)
