Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Mi-am târât carcasa de strigoi obosit până la Elvire Popesco, pe o ploaie mocănească, pentru a vedea Nu mă lăsa să mor, debutul regizoral al lui Andrei Epure.
🎬 Nu mă lăsa să mor – Premisă 📖
Maria (Cosmina Stratan – Băieții buni ajung în Rai) este o femeie singură, ce locuiește într-un apartament ponosit și are o slujbă care îi permite doar să trăiască de azi pe mâine.
Viața i se complică în momentul în care o vecină moare de frig în pragul intrării în bloc și, cum fiul ei este de negăsit, pocinogul îngropării decedatei cade pe Maria.
Nu mai am chef să scriu altceva despre poveste. De ce? Pentru că nu există poveste coerentă în acest film.
💭 Nu mă lăsa să mor – Comentariu 🍿
După ce am terminat, cu greu, de văzut filmul, mi-am dat seama că o să fie un favorit al festivalurilor, că îi vor fi ridicate osanale și că va fi lăudat, deși nimeni n-o să-l înțeleagă, dar așa e la modă.
🚶♀️ O structură narativă care se plimbă în gol
Tot filmul este o însăilare de scene fără legătură între ele, fără logică în firul narativ, fără vreo utilitate în poveste.
Majoritatea filmului constă în mers, și mers, și iarăși mers. Personajul principal merge pe pod, prin pădure, pe alee, prin parc, prin pădure, pe faleză și pe nervii mei.
Pur și simplu, merge fără vreun obiectiv anume, luând prea în serios sfatul celebrei mărci de whisky.
Sper că nu trebuia să-i număr eu pașii și să aflu că au fost 666, că reprezintă ceva simbolic acest mers nesfârșit.
Las-o dracului de treabă, înțeleg minimalismul într-o producție românească, dar nici în halul ăsta.
🧴 Scene inutile cât un tratament complet cu nămol
Alt aspect enervant a fost reprezentat de inutilitatea absolută a unor secvențe. Au fost unele în care se practicau tratamente balneoclimaterice cu nămol, altele în care doi bărbați discutau la duș, în pielea goală, despre Statuia Libertății.
Și alte scene, fel și fel, incoerente, care n-aveau nici cea mai mică legătură cu subiectul principal.
Aici am simțit influența clară a lui Puiu, că doar el ce se mai filma jumătate de oră în Aurora, la duș, controlându-se la gonade.
Când mi-a fost arătată o secvență de cinci minute cu două macarale care cărau bolovani dintr-un loc în altul, eram gata să evacuez sala, pentru că nu mai rezistam acestui bombardament de scene elitiste pe care doar regizorul e capabil să le interpreteze.
🌀 Simbolism mult, coerență puțină
De asemenea, unele elemente sunt introduse fără vreo explicație, fără să ni se spună ceva despre respectivele evenimente, și sunt lăsate de izbeliște.
Spre exemplu, protagonistei i se întâmplă ceva la muncă, dar nu ne este prezentat motivul, suntem lăsați în ceață totală.
Ce-i drept, există câteva broboane de interes presărate prin film, ca firimiturile de pâine ale lui Hansel și Gretel, dar sunt prea puține pentru a face vizionarea captivantă.
O secvență simplă este extrem de eficientă în ceea ce privește transmiterea unei senzații de straniu, iar simbolismul este clar prezent la fiecare pas, dar e atât de încâlcit încât cu greu poți să îți dai seama la ce se referă.
Din când în când se aude un fel de fluierat bizar, fiind evident că are o semnificație aparte, dar n-am putut să-mi dau seama ce înseamnă din cauza scenariului incoerent.
Iar finalul, deși oarecum apoteotic, nu reușește să salveze o poveste fără cap și fără coadă. Oare să fie totul bazat pe vreo legendă românească legată de supranatural?
Urmărind un asemenea film, îți dai seama că și tu poți încropi unul la fel de prost. N-ai altceva de făcut decât să pierzi o săptămână filmând alandala niște scene fără legătură între ele.
Le lipești între ele, fără să-ți bați capul prea mult la montaj, și dacă ai noroc și niște pile la CNC vei primi și un buget cât de micuț, să nu te lase să mori de foame.
🎭 Actoria și dialogurile
Cât despre actorie, ea este aproape inexistentă. Și nu este vina interpreților.
Dialogurile sunt aproape inexistente, iar replicile puține sunt nenaturale, dând senzația că acțiunea nu are loc în realitate, ci într-o lume paralelă, una blocată într-un limbo perpetuu între pământ, rai și iad.
Cel mai bun joc l-au prestat câinii din film. Și cu asta am spus tot.
🏆 Nu mă lăsa să mor – Verdict 👍 sau 👎
În mod normal, nu ar trebui să fiu atât de nemernic, pentru că este un film de debut, dar să mă bată mama cu furtunul de la mașina de spălat dacă am priceput ceva din Nu mă lăsa să mor.
Intră în zona de început a Noului Val Românesc, cel plin de filme de autor pe care doar regizorul le pricepe, filme care intră în zona elitismului extrem de snob, incapabile să transmită într-un mod coerent temele abordate.
Desigur, aș putea acum să mă dau rotund și să folosesc cuvinte sofisticate, preluate din cele mai neexplorate zone ale dicționarului, și să mă prefac că sunt erudit și că am penetrat cu succes simbolismul scenariului.
Probabil vrea să spună ceva despre alienare, despre singurătate, despre efemeritatea vieții, despre incapacitatea de a te desprinde de trecut.
Sau poate am scris niște baliverne din dorința de a găsi o explicație pentru ceea ce am văzut.
Noroc că am avut un coleg de suferință alături de mine, cu care mai schimbam câte o glumă în șoaptă pe parcursul producției, altfel m-aș fi enervat mult mai mult de atât.
Am râs la câteva momente absurde, dar mai degrabă din nevoia de refulare.
Ofer sincere regrete filmului, dar nu mi-a plăcut deloc. Sper să ajung să am ocazia să pun întrebarea supremă unui regizor care scoate asemenea producții:
Ce ai vrut să transmiți prin scenele interminabile în care nu se întâmplă nimic?
Dar trebuie să recunosc că există o șansă bună ca Nu mă lăsa să mor să fie genial și eu prost, pentru că m-am fost capabil să-l deslușesc.
Trailer
