Related Articles
Nu știu prin ce extorsiune de degajament mi s-a năzărit să urmăresc Jerry Maguire, dar iată că l-am căutat, i-am oferit un contract și l-am transferat pentru vreo două ore și un pic.
🎬 Jerry Maguire – Premisă 🕮
Personajul care dă titlul filmului este un agent sportiv ce lucrează la o firmă mare și are un portofoliu impresionant de clienți.
Dacă am reținut corect, 72 este numărul, fix cât virginele din rai promise musulmanilor.
Evident că nu le poate satisface pe toate, pardon, nu poate acorda atenția cuvenită tuturor și pare pentru ei doar o față vorbitoare care scuipă cifre peste cifre și atât.
Însă un „fuck‟ și un deget mijlociu arătat de un copilaș îl trezește pe Jerry (Tom Cruise – Edge of tomorrow) la realitate și acesta decide că nu mai vrea să fie un angajat impersonal care-și tratează clienții ca pe niște hălci de carne și atât.
Își dă demisia, își înființează propria companie și alături de el vin doar contabila Dorothy (Renée Zellweger – Chicago) și un unic client, Rod (Cuba Gooding Jr. – As good as it gets), care îi este loial și are încredere în el.
💭 Jerry Maguire – Comentariu 🍿
Nu am mai văzut până acum filmul regizat de Cameron Crowe, dar îi știu replicile celebre care au intrat în vocabularul universal al cinematografiei.
Povestea nu necesită rezolvări de ecuații de gradul 4 cu multiple necunoscute, fiind una extrem de simplă la bază, dar care are în centrul ei ideea de uman.
Nici măcar nu este spectaculoasă în vreun fel, să nu vă așteptați la manifestări grandioase sau cine știe ce artificii arzătoare de dragoste.
Nu cade deloc în patima exagerărilor grosolane pentru a-și impune punctul de vedere.
Și nu mă așteptam să îmi placă pentru că mi-am dat seama rapid că este mai degrabă un film romantic decât o dramă adevărată despre mizeria din acest domeniu.
Deși tendința de a mercantiliza sportul a început de mult, Jerry Maguire, filmul, a fost înaintea vremurilor sale, prezicând cu exactitate ce se va întâmpla în viitor.
Nu mai contează pasiunea și dragostea pentru sport, totul se învârte în jurul banilor, cu cât mai mulți, cu atât mai bine.
Și ce dacă fanii trebuie să-și vândă un rinichi pentru un bilet la meciul echipei favorite, dă-i dracului, ăia mulți să plătească pentru ca un sportiv să ia zeci sau chiar sute de milioane de dolari din care trebuie să hrănească o armată de rechini care-i dau târcoale.
Dar nu are rost să mă ambalez, că oricum ceea ce transmite filmul nu mai este deloc o noutate acum, vedem și noi ce sume amețitoare se învârt în sport, în special în fotbal (ambele variante, și cel adevărat, și cel american), NBA sau MLB.
Revin la partea umană a poveștii care se împarte în mai multe fire narative, toate de o importanță egală, zic eu.
Este despre relații și despre cât de vitale sunt ele în existența noastră, fără ele, fără unele reale, nu prefăcătorii superficiale, nu trăim cu adevărat, doar ne târâm triști spre o moarte inevitabilă.
Evoluția lui Jerry Maguire de la un robot imperturbabil care vedea numai semne de $ în fața ochilor la un om care simte și iubește (platonic sau amoros) este una ce merită urmărită.
Și nu doar atât, ci și luată drept exemplu pentru că, și poate este o utopie, ne arată că nu banii sunt cei care ne fac fericiți, ci dragostea celor din jur.
Desigur, nu strică să ai un cont în bancă decent, dar la ce sunt bune hârtiile sau bucățile de plastic dacă nu ai motive reale pentru care să trăiești?
Banii nu-ți cumpără iubirea. Nu pe cea adevărată.
Nu mai are rost să pomenesc de dialogul care este banal, dar bine executat și este pus suflet în el, de aceea replici ce nu par a avea ceva special la prima vedere au prins atât de bine.
You had me at …the money sau Show me …the hello… v-am păcălit, le-am amestecat, nu mai corectez, că le știți, au căpătat notorietate nu că-s extrem de inteligente, ci datorită contextului în care au fost spuse.
M-a surprins în mod plăcut pentru că filmul este și emoționant, nu că m-a făcut să jelesc cu lacrimi demne de o inundație, dar mi-a încălzit sufletul.
Poate par ciudat, dar nu m-au impresionat atât de mult conexiunile dintre Jerry și Dorothy sau dintre Jerry și Rod pe cât au făcut-o interacțiunile subtile și drăgălașe dintre Jerry și Ray (Jonathan Lipnicki la debut și, totodată, apogeul carierei), copilașul blond cu ochelari cât jumătate din fața lui.
Cel mic a dictat starea mea emoțională pe tot parcursul filmului, atât de furător de scene este.
De fapt, toți actorii își fac treaba cu talent, Tom Cruise demonstrează și aici că-și vede lungul nasului și ne arată că știe să și interpreteze, nu doar să fie erou în filme de acțiune.
Însă Oscarul l-a luat Cuba Gooding Jr. pentru rol secundar, asta deși personajul său mi s-a părut unul plin de clișee, având personalitatea clasică a unui om de culoare, deci nimic ieșit din comun.
Dar a jucat bine, nimic de contestat.
Vai, și cât de dulce-i Renee în rolul ei, acum poate considerat desuet, dar vorba ei molcomă, aproape șoptită, a avut menirea de a-mi aduce liniște și pace în suflet.
Iar atmosfera relaxantă a fost acompaniată de o coloană sonoră excelentă care a înscris eseul câștigător piesa Secret garden a lui Bruce Springsteen.
🏆 Jerry Maguire – Verdict 👍 sau 👎
Nu știu dacă-l pot considera un film epic sau zguduitor, dar producția de față este una pe care o poți revedea la infinit pentru că reușește să bine dispună.
Nu-i deloc încrâncenată, nu dramatizează excesiv anumite situații, nu colcăie de acțiune, dar are un scenariu care știe pe ce butoane să apese și când trebuie să o facă.
Este despre loialitate, dragoste, pasiune, familie.
Pe scurt, este despre umanitatea tot mai intrată la apă într-o lume ce devine din ce în ce mai cinică.
Mă bucur că am reușit să-l văd și eu într-un final și m-a convins să-l angajez pe Jerry Maguire drept agent în speranța că-mi va obține un abonament pe 8 ani la cinematograf.
(4 / 5)
