Related Articles
Am zis să mă cultiv într-ale cinematografiei și să urmăresc probabil cel mai lăudat film sud-coreean din 2018, Burning (Beoning), o dramă cu accente de thriller psihologic, în care Lee Jong-su, un țăran (nu în sensul peiorativ, ci chiar la propriu) cu aere de scriitor, este nevoit să se mute de la oraș la ferma lui tac-su pentru a avea grijă de-o vacă rătăcită pentru că ăl` bătrân lustruiește pereții pușcăriei din cauza acceselor dese de furie.
Lee dă peste Hae-mi, o cunoștință din copilărie, fac schimb de amintiri, și nu numai, și este rugat de fătucă să aibă grijă de pisicuța ei cât timp este plecată prin safari.
Ca orice bărbat atras de mirajul unei pisicuțe, Lee se conformează și trece periodic pe la garsoniera fetei pentru a hrăni o pisică invizibilă și a-și marca teritoriul așa cum doar un bărbat grosolan știe să o facă.
La întoarcere Hae-mi vine la braț cu un cadou, Ben, un gagiu sofisticat agățat de domniță în călătoria ei care, de voie, de nevoie, se bagă a treia roată la motocicletă, stricându-i ploile lui Lee (a se citi planurile de împreunare perpetuă cu Hae-mi).
Între cei trei se naște o relație boemă și stingheră, nimeni neștiind care îi este locul în acest trio.
Mno, și cam atât. Am zis că la câte laude a primit o să am parte de un film țâță de mâță mai ales când am văzut că are 2 ore jumătate.
Vai de nervișorii mei că Burning a fost bun de un singur lucru, mi-a forjat la maximum răbdarea, mi-a luat 4 ore să-l văd pentru că după fiecare oră îmi venea să îl opresc la cât de plictisitor este.
Este un film din categoria celor snoabe, „artsy-fartsy‟ și pretențioase, și dacă nu te prefaci că ți-a plăcut ca pe-o capodoperă, vei fi taxat ca fiind un neghiob.
Ei bine, nu mă interesează, nu o să pretind că mi-a plăcut doar de dragul de a părea inteligent, dar Burning nu m-a convins deloc. Nu zic că este prost, dar nici pe departe nu-i o capodoperă.
Nu toți regizorii sunt capabili să creeze un film bun lipsit de o structură narativă coerentă, care să nu aibă început, mijloc și sfârșit.
Și Burning fix asta este, 2 ore jumătate de nimic simandicos plasat într-o atmosferă suprarealistă, cu personaje banale, dar ce se vor misterioase, cu o tensiune falsă creată pentru că masculii din film sunt lipsiți de bărbăție și nu au curajul să se înfrunte unul pe altul și să spună ce spectatorul deja știe de multă vreme.
Nu există niciun dram de mister pentru că te prinzi rapid că se vorbește în metafore și că dialogurile au alt sens decât cel transmis, iar partea de thriller este ridicolă pentru cine a mai văzut în viața lui măcar un thriller decent. Serios, cei care laudă filmul că este plin de mister chiar nu și-au dat seama imediat cum stau lucrurile? Despre ce dracu mister vorbesc când totul este clar ca razele de soare ce lovesc turnul dragostei (este o expresie înțeleasă doar de cei care au văzut filmul).
Ritmul este foaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarteeeeeeeee lent și nu ar fi fost deranjat, că am mai văzut filme cu ritm aproape static, dar care aveau o poveste interesantă, însă Burning este un somnifer de excepție pentru că am vrut să închid ochii de câteva ori, dar nu puteam să o fac că nu mai pricepeam apoi dialogurile, încă nu am învățat coreeana.
Nu sunt urâcios până la capăt, Burning are câteva substraturi filozofice ascunse sub haina plictiselii supreme, ridică niscai întrebări existențiale, politice și sociale, explorează tema misterului vieții, dar asta nu înseamnă automat și un film bun, astfel de teme trebuie și ele îmbrăcate într-o haină călduroasă, altfel îngheață interesul spectatorului. Am înțeles ce vrea Burning să transmită, cu subtilitățile de rigoare, sunt multe amănunte aparent irelevante, dar metaforice, și scene doldora de înțelesuri ascunse, dar asta nu salvează filmul.
Nu înțeleg nici laudele de 10, dar nici ura de 1, eu o să îi dau un 6, la fel de bine puteam să iau o cameră de filmat și să urmăresc o persoană oarecare, ar fi ieșit un film probabil cam la fel despre viețile plictisitoare pe care le ducem.
(3 / 5)
Trailer:
