Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Când am băgat în Google expresia Girls Like Girls, căutam altceva, nu filmul ăsta. Dar dacă tot l-am găsit, m-am oprit să-l văd.
📖 Premisă
Coley (Maya da Costa) este o adolescentă care tocmai și-a pierdut mama și se mută într-un orășel de provincie, la tatăl ei.
Este vara lui 2006. Coley este tristă, retrasă, poartă blugi largi și pare că ar prefera să fie oriunde altundeva.
Apoi apare Sonya, interpretată de Myra Molloy: fata populară, sigură pe ea, cu zâmbetul ăla care poate transforma o conversație banală într-un eveniment. Între cele două se leagă o prietenie care, evident, nu rămâne doar prietenie.
Mai există și Trenton, iubitul Sonyei, jucat de Levon Hawke (Marty Supreme). Un puști permanent încruntat, cu energia unuia care a băut două doze de Monster înainte de micul dejun.
De aici, filmul urmează traseul cunoscut: apropiere, confuzie, dorință, teamă, presiune socială și o relație care trebuie ascunsă înainte de a putea fi înțeleasă.
💭 Comentariu
Am căutat să văd cine-i Hayley Kiyoko și cică e supranumită „Lesbian Jesus”. La așa poreclă, mă așteptam să-mi livreze o revelație queer care să mă facă să plâng cu spume și să-mi pun un steag ROGVAIV în geam în semn de solidaritate.
Și… nu.
Filmul arată frumos, sună bine și are câteva momente în care îți trezește fluturii adolescenței.
Numai că, după ce trece farmecul inițial, descoperi o poveste atât de familiară încât ai impresia că ai mai văzut-o de vreo zece ori.
💘 Hayley Kiyoko știe să filmeze îndrăgostirea
Cea mai mare calitate a filmului este felul în care Kiyoko surprinde intimitatea dintre cele două fete.
Nu are nevoie de scene explicite și nici de declarații pompoase. Îi ajung un hanorac împrumutat, două perechi de genunchi care se ating într-o mașină sau un mesaj pe AIM scris, șters și rescris înainte de a fi trimis.
În asemenea momente, Girls Like Girls funcționează foarte bine. Filmul își amintește cum era să fii adolescent și să transformi fiecare gest într-un semn. Cum un mesaj fără răspuns putea să pară sfârșitul lumii, iar o atingere întâmplătoare îți ocupa mintea pentru următoarele trei zile.
Maya da Costa este convingătoare în rolul fetei tăcute și îndurerate. Nu își exprimă suferința prin discursuri dramatice, dar poartă durerea pe față aproape tot filmul.
Myra Molloy are rolul mai spectaculos. Sonya trebuie să oscileze între imaginea pe care și-a construit-o în fața celor din jur și sentimentele pe care nu știe dacă are voie să le accepte. În cele mai bune scene, actrița face vizibilă această luptă fără să o explice.
Chimia dintre cele două există și este suficient de puternică încât, pentru o vreme, aproape ascunde slăbiciunile scenariului.
📼 Nostalgia anilor 2000 este bine dozată
Acțiunea are loc în 2006, iar filmul folosește perioada fără să transforme fiecare cadru într-o expoziție retro.
Avem AIM, iPod-uri, telefoane vechi și o coloană sonoră construită special pentru cei care au prins perioada aceea.
Nostalgia există în fundal și contribuie la atmosfera unei veri în care lumea părea mai mică, iar un mesaj primit la momentul potrivit putea să-ți schimbe toată ziua.
🔁 Problema este că am mai văzut totul
Dincolo de chimia protagonistelor și atmosfera plăcută, Girls Like Girls este dureros de previzibil.
Avem fata nouă și misterioasă. Fata populară care ascunde ceva. Iubitul gelos. Prietenii incapabili să vadă dincolo de reputație.
Nu trebuie să fii mare cinefil ca să intuiești unde va ajunge fiecare scenă. Este suficient să fi văzut două filme romantice cu adolescenți în ultimii 20 de ani.
Previzibilitatea nu ar fi fost fatală dacă personajele ar fi avut mai multă profunzime. Numai că filmul investește aproape totul în Coley și Sonya, lăsând restul distribuției la nivel de mobilier cu replici.
Prietenii Sonyei apar, spun ce cere scena și dispar. Tatăl lui Coley există mai ales pentru a justifica mutarea ei. Relația dintre el și fiica lui, care ar fi putut adăuga greutate poveștii despre pierdere și izolare, rămâne doar o schiță.
Trenton este prins între iubitul agresiv pe care trebuie să-l urâm și băiatul rănit pe care filmul încearcă uneori să-l umanizeze.
Nu ajunge să fie nici cu adevărat amenințător, nici suficient de complex. Este doar obstacolul pe care scenariul îl mută acolo unde are nevoie de el.
🌈 Reprezentarea nu înlocuiește dezvoltarea personajelor
Faptul că Girls Like Girls spune o poveste de iubire între două fete contează. Normalitatea cu care tratează apropierea dintre ele este, în sine, valoroasă.
Problema nu este că aceeași structură ar fi putut funcționa și într-o poveste heterosexuală. Personajele queer au tot dreptul să primească povești simple și romantice, fără să fie obligate să reprezinte de fiecare dată întreaga comunitate.
Problema este că filmul e destul de superficial.
Conflictul interior al Sonyei este doar parțial explorat. Durerea lui Coley după moartea mamei este folosită pentru a-i defini starea, dar rareori aprofundată. Presiunea socială există, însă lumea din jurul personajelor este prea vagă pentru ca această presiune să capete greutate reală.
Filmul înțelege foarte bine cum arată prima iubire, dar nu este la fel de interesat de cine sunt, dincolo de ea, cele două persoane care se îndrăgostesc.
Mai există și replici care sună artificial, ca și cum adolescenții au fost reconstruiți după un manual. Unele conversații sunt naturale, mai ales atunci când personajele evită să spună ce simt. Altele sunt atât de explicative încât aproape vezi scenaristul bifând informațiile care trebuie transmise publicului.
🏆 Verdict
Girls Like Girls este un film tandru, senzual și plăcut de privit, îngropat într-o poveste mult prea cuminte.
Hayley Kiyoko știe să filmeze dorința, ezitarea și apropierea. Știe să transforme un gest minor într-un moment intim și să facă publicul să simtă emoția primei iubiri.
Dar filmul nu găsește și o poveste suficient de puternică pentru această chimie.
Nu este rău. Nu este nici suficient de bun pentru a rămâne cu tine după generic. Te face să zâmbești în timpul vizionării, dar, două zile mai târziu, îți amintești mai ales atmosfera.
Trailer
