Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
M-am nimerit din întâmplare, sanchi, la festivalul Cucu Bau, care a avut loc la Apollo111.
Nu știu dacă poate fi numit chiar festival, dar au fost câteva zile cu filme care au avut o temă clară.
Și hai să încep cu Baise-moi.
🎬 Premisă
Două tipe, una care a fost violată și una care e prostituată, se întâlnesc din întâmplare și se plac instantaneu.
Supărate pe bărbați, pentru că în film toți sunt niște porci borâți (am voie să folosesc expresia asta la adresa unor personaje fictive?), pornesc într-o excursie sângeroasă prin Franța.
Pe drum fură, prestează o altă activitate care începe cu fu, omoară oameni nevinovați (inclusiv femei), iar mai fură, iar mai prestează acea activitate care începe tot cu fu, iar mai omoară.
Și o țin așa cucoanele până la final.
💭 Comentariu
♀️ Temele: „răzbunare feministă” sau „două psihopate își fac de cap”?
Să-nțeleg eu bine: filmul se vrea unul de emancipare feminină?
Eroinele noastre vor să se răzbune pe bărbații care le-au abuzat, așa că soluția lor e să omoare o tanti care își vedea de treaba ei la un bancomat?
Să jefuiască și să împuște stânga-dreapta pe oricine îndrăznește să le iasă în cale?
Bravo, logică de nota 10. Ele devin fix ce ziceau că urăsc: niște monștri lipsiți de orice urmă de umanitate.
Baise-moi crede că dacă pui o femeie să facă aceleași chestii reprobabile ca un bărbat, ai făcut un manifest feminist. Păi nu, coaie, n-ai făcut nimic. Doar ai schimbat genul personajului toxic.
Ce e revoluționar aici? Că și femeile pot fi niște epave morale? Dacă ăsta a fost scopul, atunci a fost atins.
Nu e niciun traseu emoțional, niciun moment în care să clipești și să zici „băi, aici e o durere reală”.
E doar violență gratuită împachetată în hârtie mov, cu fundă roz, ca să pară „revoluționar”. Spoiler: nu e.
Nici măcar nu au un cod. Omoară în stânga și în dreapta, fără să urmeze o regulă clară.
Ce mesaj transmite asta? Că oricine are șansa să fie o victimă colaterală în „răzbunarea lor magnifică”? Dacă asta e feminism, eu sunt pătrunjel.
Aș fi înțeles, cât de cât, dacă mierleau doar nenorociți infecți, care-și meritau soarta. Dar când zbori creierii unei doamne oarecare, doar pentru că a avut ghinionul să fie în proximitatea ta? Du-te dracului cu tot cu feminismul tău.
Nici nu vreau să fac comparație cu Thelma & Louise, pentru că aș jigni filmul lui Ridley Scott, chiar dacă poveștile seamănă cât de cât.
📹 Regia: amatori cu camera tremurândă
Virginie Despentes și Coralie Trinh Thi probabil au băut o sticlă de vin, au zis „hai să facem un film punk, cu buget de semințe” și au uitat că ele nu sunt regizoare.
Camera se mișcă de zici că e cutremur, cadrele sunt tăiate cu foarfeca, iar continuitatea… Ce continuitate? O glumă proastă.
În aceeași scenă, una dintre tipe are sutien, în secunda următoare nu mai are, după care iar apare ca prin minune. E un sutien magic? E un manifest suprarealist? Nu, e doar o greșeală de amator care mă face să cred că asistentul de platou era plecat după țigări.
Nu credeam în vecii vecilor că la un asemenea film voi ajunge să pomenesc Cursa destinului, dar iată că o fac din cauza armelor.
În 90% din scene, fetele împușcă și din pistol nu iese nicio flacără, niciun fum, nimic. Par copii de grădiniță care flutură pistoale de plastic și strigă din gură „piu-piu”, mimând împușcăturile. Da, până și împușcăturile sunt mimate.
Doar în două scene am văzut un flash real. În rest, e ca și cum armele sunt de jucărie și efectele speciale au fost externalizate la o firmă care a falimentat în 1999.
🚰 Imaginea: bună pentru un reportaj despre canalizări
Nu știu dacă e „estetic brut” sau doar urât intenționat. Culori palide, lumină de beci, cadre suficient de mișcate cât să ți se facă rău.
Se vede că e filmat pe peliculă ieftină, iar camera tremură atât de mult încât am crezut că regizorii au filmat în timpul unui atac de panică.
La un moment dat, nu se mai înțelege cine trage în cine pentru că totul e o mare de pixeli în mișcare.
🎭 Actorii: nu actorie, ci „prezență fizică în fața camerei”
Raffaëla Anderson și Karen Bach vin din industria porno, și se vede. Nu pentru că ar fi rele, sunt chiar autentice în scenele sexuale, dar pentru că atunci când trebuie să arate furie sau tristețe, par niște manechine cu o singură expresie: „strâmb din nas și gata”.
Când împușcă pe cineva, nu simți nimic, nici măcar o urmă de psihopatie reală. E același ton monoton de la început până la sfârșit.
Iar scenele în care nu se întâmplă nimic violent sunt incredibil de plictisitoare. Dialogurile sunt seci, fără miză, fără zvâc. Par două adolescente răzbunate care au furat mașina lui tati.
🔥 Scenele „incendiare”
Sunt de pomană. Da, sunt explicite, dar nu aduc absolut nimic la poveste, nu dezvoltă personajele, nu creează tensiune, nu sunt nici măcar sexy pentru că tot contextul e atât de deprimant și de ieftin.
„Hai să punem un sex explicit aici, să știe lumea că suntem rebele.” Păi nu, dragelor, nu e rebeliune, e umplutură de doi bani.
Măcar Babardeala lui Jude a avut un final genial, nu zic fericit, pentru că nu vreau să cad prematur în patima clișeelor. Aici scenele XXX nu își au rostul.
🏆 Verdict
Emanciparea înseamnă să ai drepturi, respect, demnitate. Nu să ai dreptul să fii aceeași scursură ca și violatorii tăi.
Adevărata menire a filmului e una singură: să șocheze pentru că două foste actrițe porno împușcă oameni și între timp fac sex oral. Atât. E un film de exploatare ieftin, fără subtext, fără critică socială reală.
Baise-moi vrea să fie șocant și profund, dar iese penibil și ridicol. Personajele sunt de nesuportat, uciderile sunt absurde și nemotivate, regia este de amator, cu erori de continuitate care m-au făcut să râd cu hohote, iar armele fără flacără par că au ieșit dintr-un desen animat.
Plus că scenele de sex sunt inutile, înghesuite acolo ca să mascheze lipsa de substanță.
Singurul moment în care am simțit ceva autentic a fost când s-au terminat creditele. Atunci am simțit ușurare.
Trailer
