Kraken

KrakenRusia și monstrul? Iată o combinație prezentă și în filmul Kraken, nu doar în realitate.

A nu se confunda cu producția norvegiană cu același nume, tot din 2025.

 

🎬 Kraken – Premisă 📖

Scriu pe scurt despre poveste, că nu este una plină de filozofie existențială.

Un submarin rusesc dispare cu tot cu încărcătura lui secretă. Vorbim, bineînțeles, despre o armă potentă, că doar nu credeați că transporta boabe de cafea?

Misiunea de salvare este condusă de Victor Voronin (Alexander Petrov), care este atent monitorizat de superiorii săi, pentru că omul nu prea urmează comenzile.

Până acum nimic ieșit din comun. Problema este că din adâncuri se trezește un locatar cam supărat, Kraken.

De aici începe o combinație de film militar, dramă frățească și horror cu tentacule.

 

💭 Kraken – Comentariu 🍿

Dacă americanii au cam pus cep filmelor cu creaturi gigantice, măcar alte industrii cinematografice să mă fericească, pentru că sunt mare fan monster movies.

Așa că Rusia a dat drumul pe mare unui blockbuster cu pretenții, regizat de Nikolai Lebedev, omul care în trecut s-a jucat cu aviația sovietică în Ekipazh.

Acum a coborât sub apă, în Groenlanda, ca să scoată din adâncuri nu doar submarine militare, ci și ditamai monstrul marin pe care îl știm din mituri.

Tot ce îmi trece prin cap acum este celebra replică a lui Liam Neeson din Clash of the Titans: RELEASE THE KRAKEN!

 

⚓ Povestea – frăție, datorie și tentacule

Filmul vrea să fie despre mult mai mult decât ce pare la prima vedere.

Pe hârtie, totul sună epic: fratele mai mic trimis să recupereze nava pierdută și să-și salveze familia, în timp ce monștri marini și conspirații geopolitice se împletesc.

Numai că, în realitate, Kraken merge în trei direcții și nu excelează în niciuna.

Ca film militar e plin de jargon și decoruri autentice, realizat chiar pe submarine reale, dar totul e supraîncărcat cu „glorie națională”;

Ca film cu monștri, nu prea excelează din cauza bugetului redus. Krakenul apare puțin, ca un aperitiv, nu ca fel principal, nu el este vedeta.

Iar ca dramă umană, meh, conflictul dintre frați e mai mult spus decât arătat.

Impresia mea a fost că Lebedev s-a uitat la The Meg, a zis „vreau și eu, dar cu o caracatiță uriașă” și apoi a turnat niște discursuri patriotice ca să fie treaba completă.

 

🦑 Krakenul – monstrul absent

Să fim serioși: dacă filmul se numește Kraken, vrei să vezi tentacule care sfâșie submarine. Din păcate, monstrul apare rar și aproape ca un cameo.

Se simte că bugetul estimat la circa 13 milioane de dolari n-a permis prea multe scene CGI.

Cu toate astea, când creatura dă cu subsemnata prin peisajul subacvatic, arată bine, chiar foarte bine. Că nu degeaba a participat Weta Workshop la design.

Dar sunt momente mult prea puține pentru a-mi satisface pofta de distrugeri în masă.

Măcar este uriaș, Godzilla ar fi un pui de găină pe lângă Kraken, iar submarinele din film sunt folosite pe post de scobitori.

Ăsta este singurul atu al creaturii, este colosală, dar nu prea face nimic amenințător, doar își apără teritoriul.

În rest, avem apă întunecată și sonare care piuie. Rezultatul?

Krakenul devine un pretext pentru poveste, nu personajul central. Practic, dacă l-ai fi înlocuit cu o mină marină sau o anomalie magnetică, filmul ar fi rămas aproape același.

Kraken

 

🎥 Regie și atmosferă

Cum cea mai mare parte a timpului o petrecem într-un submarin, ar fi fost culmea să nu avem parte de tensiune.

Scenele de pe submarine sunt credibile, claustrofobe, autentice. Nu s-a filmat în studio, ci pe submarine reale, ceea ce reprezintă un mare plus pentru peliculă.

Problema e că filmul oscilează între realism militar și fantezie cu monștri și nu reușește să le unească.

Atmosfera de thriller maritim e bună, dar când intră Krakenul în scenă, parcă vezi alt film. Iar tranziția e forțată.

E genul de proiect care vrea să fie și Das Boot, și Godzilla. Rezultatul e că nu e nici unul, nici altul.

 

⚔️🕊️ Război și diplomație – două școli de gândire

Interesant este conflictul între generații, aici am simțit ceva critică la adresa mentalității vechi rusești.

Ăla bătrân știa una și bună, să tragă toate torpilele înspre un inamic necunoscut și abia apoi să se dezmeticească și să afle mai multe informații.

Când atacurile eșuează, pur și simplu, nu mai știe ce să facă, el fiind învățat doar să distrugă.

Ăla tânăr e croit din alt material genetic, nu se hazardează să atace aiurea, vrea mai întâi să știe cu cine sau cu ce se confruntă. Preferă diplomația, nu războiul.

Dar aici discutăm despre un monstru titanic, așa că de unde diplomație?

 

🎭 Actorii – cine ține filmul la suprafață?

Alexander Petrov (T-34) este starul cinematografiei rusești, am văzut câteva filme cu el, are prezență, e frumușel și carismatic, nu am ce să-i reproșez.

Nu lipsește rolul feminin, jucat de Diana Pozharskaya, dar e mai mult ancoră sentimentală decât personaj complet. Actrița e prezentă să avem cu ce ne clăti ochii când Kraken e absent.

Hai să zic că distribuția e solidă, dar suferă din cauza scenariului șablon: toți sunt tipologii, nu oameni.

Ai căpitanul dur, fratele eroic, omul de știință panicat, fata care iubește și atât.

 

🏆 Kraken – Verdict 👍 sau 👎?

Este un film de duzină, lipsit de curaj, făcut mai mult să bifeze decât să surprindă.

În cele două ore și un pic m-am uitat la Kraken cu gândul: „acum vine monstrul!”

Și am stat, și am așteptat, iar am stat, iar am așteptat. Între timp, primeam discursuri de ofițeri, cadre cu sonare și frați care își proclamă iubirea și datoria.

Când apare monstrul, e mișto (sunt academic, ce naiba!), dar atât de scurt, încât rămâi cu gustul amar al unui trailer prelungit.

E fix ca atunci când comanzi o ciorbă de fructe de mare și primești trei tentacule rătăcite într-un litru de zeamă. Mamaia, se aude?

Kraken ar fi putut fi primul mare film rusesc cu monștri cu adevărat global. Dar de la mitul fascinant pe hârtie s-a ajuns la un hibrid: nici thriller claustrofob reușit, nici „creature feature” satisfăcător.

Aveam speranțe mari, dar s-au înecat rapid din cauza unui scenariu mâlos, așa că nu pot să mănânc mai mult de șase tentacule sfrijite.

Asta pentru că sunt mai subiectiv decât de obicei și tind să fiu mai darnic cu asemenea producții.

 3 out of 5 stars (3 / 5)

Kraken

 

Trailer

IMDB

About admin

Check Also

Pegasus 3

Pegasus 3

Primul film al anului 2026 care a dominat box-office-ul mondial a fost Pegasus 3, cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *