Joker: Folie a deux

admin 02/10/2024 Dramă 1 Comment

Joker: Folie a deux este continuarea celebrului Joker din 2019, deși la vremea respectivă toți cei implicați s-au jurat pe roșu că nu va mai exista un alt film.

Dar, cum bine știm, banii-s ochiul dracului.

🎬 Joker: Folie a deux – Premisă 📖

După evenimentele din prima parte, Arthur Fleck (Joaquin Phoenix – Beau is afraid) înfundă pârnaia în așteptarea unui prim verdict, dacă este sau nu țăcănit.

Pe baza acestei expertize urmează să se decidă din ce postură va fi judecat pentru crimele sale, 6 la număr, fix câte zile i-a luat lui Dumnezeu să creeze lumea.

Nu este vreo mare mirare că la zdup este tratat cu dispreț de către gardienii care îl tot iau la mișto, tratându-l ca pe o maimuță de circ.

Însă apare și o luminiță înflăcărată sub forma unei anume Lee (Lady Gaga – A star is born) care mi ți-l vrăjește pe nenea Arthur de nu mai știe pe unde să scoată cămașa.

Nu doar că-i frumoasă de pică liliacul din zbor, dar stă foarte bine și pe voce și începe să-i cânte fel și fel de serenade.

💭 Joker: Folie a deux – Comentariu 🍿

Mda, de ce mi-a fost frică nu am scăpat, toate temerile mele de dinainte de a viziona acest sequel mi s-au adeverit.

Se simte încă din start că filmul nu a fost făcut pentru că a existat idee bună, așa cum a fost cazul primului.

Nu, a fost făcut pentru că TREBUIA să fie făcut după ce Joker a avut încasări de peste 1 miliard de dolari.

Deși intenția inițială a fost aceea a unei povești de sine stătătoare, studioul a pus piciorul în prag și multe zerouri în cecuri și așa a luat naștere Folie a deux.

Deh, așa este la Hollywood, trebuie mulsă vaca până când nu mai dă nimic, doar că acum n-au nimerit ugerul vacii, au pus mâna pe un bou.

Când am auzit că-i și musical, deja așteptările mele s-au ghemuit neputincioase în carcera cerebrală și n-au mai ieșit de acolo. Și pe bună dreptate.

Nu zic că scenariul este incoerent, că nu-i greu de priceput ce se petrece în film, dar este lipsit de consecvență și nu știe ce vrea cu adevărat.

Nu a reușit să mă atragă în poveste pentru că nu are consistență, sare aiurea de la una la alta, intercalând scenele din realitate cu unele închipuite de mintea stricată a lui Arthur.

Fanteziile nu aveau deloc sens, de fapt nu contau pentru că, odată terminate, ele nu influențau imaginea de ansamblu a poveștii tocmai pentru că nu era reale.

Când începeau numerele muzicale era evident că am fost transportat în mintea lui Fleck și din acel moment începeam să număr scaunele din sala de cinema pentru că nu mă interesa ce se petrecea pe ecran.

Ca o observație, eu nu mă înțeleg deloc cu filmele musical, am un dinte cariat împotriva lor, prea puține fiind cele care îmi plac cu adevărat.

Dar sunt deschis la minte, dacă muzica este bună și nu întrerupe cursul poveștii, atunci pot lăuda și o producție din acest gen.

Aici nu a fost cazul pentru că Joker: Folie a deux nu a îndeplinit cele două condiții inventate de mine pentru a aprecia un musical.

Oricât de excelentă este Lady Gaga ca artistă și oricât de bine cântă, piesele din film nu m-au mișcat deloc, chiar dacă erau reinterpretări ale unora clasice.

Bașca, se mai și repetau la intervale bine stabilite, ca și când a doua oară sau a treia oară ar fi trebuit să mă dea pe spate.

Într-adevăr, versurile pe care cei doi le cântă au o simbolistică anume și sunt pline de o profunzime filozofică aparte, nefiind alese la întâmplare, dar degeaba, m-au lăsat rece.

Și, bineînțeles, numerele muzicale pică extrem de prost în poveste, făcând țândări fluența ritmului și fragmentând firul narativ, ele nevenind în mod natural, ci forțat.

În loc ca scenariul să se ajute de muzică să împingă acțiunea spre noi culmi, am avut parte de niște salturi dintr-una într-alta care au perturbat complet bunul mers al lucrurilor.

Filmul m-a mai enervat și prin încercarea excesivă de umanizare a protagonistului, dar nu și-a găsit mușteriul în mine, că nu înghit așa ceva.

Într-adevăr, omul era tratat ca ultimul gunoi de către gardieni și, în mod normal, asta ar fi trebuit să-mi provoace repulsie și să-i urăsc pe acei nenorociți.

Dar ghiciți ce? Arthur merita tot ce primea, ba chiar și mai mult de atât pentru că, până la urmă, a omorât șase persoane.

Eu sunt mai radical din fire, nu toți oamenii trebuie tratați la fel și nu toți oamenii merită să trăiască.

Unii consumă de pomană resursele statului și, implicit, pe ale contribuabililor, de aceea orice respirație în plus este o risipă.

În primul film puteam spune că aveam motive să empatizez cu el pentru că era un personaj singuratic, nebăgat în seamă de societatea care nu era interesată de problemele lui sau batjocorit când atrăgea atenția.

Dar aici nu mai era acel om, deja devenise un criminal feroce care nu mai merita deloc compătimire sau simpatie, îl doream direct pe scaunul electric.

În continuare, Phoenix joacă impecabil rolul acestui personaj, ba chiar un pic prea bine astfel încât m-a făcut să mă simt inconfortabil.

El este atât clovn, cât și Clovnul, dacă veți vedea filmul, și vă recomand să o faceți pentru a vă forma propria opinie, o să vă dați seama de diferența dintre cele două caracterizări succinte.

Chiar și aici a dat filmul chix pentru că nu s-a simțit vreo evoluție a personajului, a rămas la fel și în final, nu a progresat mai deloc.

Însă parcă am simțit că accentul cade pe Lady Gaga, ea iese în evidență, dar pentru că mai mult cântă decât joacă, așa că încă nu pot s-o iau în serios ca actriță de top.

N-am nimic de rău de zis despre partea tehnică, din contră, numai cuvinte de laudă, filmul se prezintă deosebit de bine din acest punct de vedere, chiar dacă pare ieftin dacă îl iei la puricat.

Această senzație este generată de faptul că acțiunea are loc în doar două locuri: în pușcărie și în sala de judecată, de unde și impresia de claustrofobie vizuală.

Ca o interpretare personală, am o bănuială că nimic nu este real în acest film tocmai ca urmare a unui scurt cadru cu niște umbrele pe care DOAR spectatorul le putea vedea și, prin urmare, induce ideea că totul are loc în mintea noastră.

Plus că în sala de judecată se petrec multe lucruri care nu ar fi acceptate în realitate de vreun judecător zdravăn la minte.

🏆 Joker: Folie a deux – Verdict 👍 sau 👎

Acest tip de musical este cel mai deranjant pentru mine pentru că numerele muzicale nu sunt parte integrantă din poveste.

Pur și simplu răsar din neant ca râmele după ciclonul Ashley, fără a avea vreo logică anume după ce se termină cântarea imaginară.

Măcar de ar fi fost un pic mai subtil scenariul, să nu îți dai seama ce este real și ce este fantezie, dar este grosolan scris, nu are deloc eleganță în el, îți dă cu barosu-n cap ori de câte ori are ocazia.

Nu are finețuri narative care să te forțeze să te gândești un pic la ceea ce ai văzut sau la ceea ce crezi că ai văzut.

Reia cam aceleași idei din primul film, doar că aici era imposibil să mai aibă același efect pentru că s-a schimbat contextul.

Din punctul meu de vedere, este un film inutil făcut doar din dorința de a obține bani, iar ideea de a-l transforma într-un musical mi se pare neinspirată și lipsită de sens.

Chiar sunt curios ce părere aveți, dacă veți considera că se ridică la nivelul primului sau s-a prăbușit din punct de vedere al calității.

Deznodământul să zic că este oarecum inteligent deoarece se leagă frumos de o secvență anterioară, dar nu pot spune că m-a înjunghiat cu vreun fior de plăcere.

Până și faptul că o bună bucată de timp este dedicată rememorării unor evenimente din primul film demonstrează că acesta de față a fost făcut DOAR pentru bani, nu și din pasiune.

De final, pot să declar că Joker: Folie a deux nu mi-a trădat așteptările, s-a plasat exact acolo unde mi-l imaginasem, adică undeva destul de jos.

Așa că am să-i dau și eu 4 țigări să fumeze, poate face cancer și scapă mai repede de chinul unei existențe inutile.