Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Să curgă emoțiile gârlă odată cu lansarea lui Inside out 2, un film marca Pixar, continuarea uneia dintre cele mai bune animații realizate vreodată.
🎬 Inside out 2 – Premisă 📖
Fetișcana Riley crește și tot crește și nimic nu o oprește. Emoțiile din mintea ei, cele primordiale, o huzuresc în frunte cu Bucuria (Amy Poehler – Sisters), crezând că nimic nu se va schimba în meseria lor.
Ehe, cât aveau să se înșele deoarece odată cu atingerea vârstei de 13 ani apar și modificările hormonale care dau naștere unor emoții proaspete, cap de listă fiind Anxietatea (Maya Hawke – Maestro).
Nou-venitele preiau comanda și dau peste cap întreaga construcție la care garda veche a muncit cu multă migală.
Este o construcție care se dovedește fragilă pentru că se dărâmă la prima ocheadă aruncată de un băiat sau la întâiul coș năbădăios ieșit în mijlocul bărbiei.
Așa că izbucnește un război între nou și vechi pentru supremația deciziei asupra personalității lui Riley.
Și se lasă cu victime, atât în realitate, cât și în căpșor.
💭 Inside out 2 – Comentariu 🍿
Filmul continuă în aceeași direcție ca fratele mai mare, doar că totul se complică pentru că 13 ani este o vârstă turbulentă care vine la pachet cu o furtună de emoții.
Așadar, totul este amplificat la puterea a doua pentru că am părăsit copilăria și intrăm în pubertatea cea generatoare de ifose, trăiri și istericale care fac legătura dintre infantil și maturitate.
În mod clar povestea o depășește ca nivel de complexitate pe cea din Inside out, dar asta nu înseamnă ceva neapărat pozitiv.
Dispare farmecul inițial, cel care a luat prin surprindere audiența, aici deja știam la ce să mă aștept, nu m-a prins pe picior greșit.
Nici la capitolul originalitate nu excelează, era și greu având în vedere că este o continuare, nu ceva nou care să vină cu o idee proaspătă.
Și nu în ultimul rând, dacă tot îmi exprim emoțiile negative, parcă umorul este destul de sec.
Personal, nu am găsit multe motive să râd. Și nu am fost singurul în situația asta, copiii de-o șchioapă nu prea au percutat la năzbâtiile creaturilor umanoide care se zbenguiau pe ecran.
Practic, filmul este prea serios pentru binele său.
Într-adevăr ies câteva scântei din confruntările dintre Furie și noile emoții care nu dau doi bani pe cele din trecut, dar nimic cu adevărat amuzant care să mă tăvălească pe jos.
Aș putea spune chiar că Inside out 2 este destinat, mai degrabă, adulților și adolescenților.
Copiii care încă n-au atins vârsta sensibilă din animație nu au fost impresionați de scenele la care asistau, fiindu-le încă străine respectivele manifestări.
Există posibilitatea ca această reacție să fie una specială pentru că proiecția la care am asistat a avut ceva probleme până să pornească.
Nu știu dacă au fost unele tehnice sau s-a așteptat ca toată lumea întârziată să-și ocupe locurile, tind să cred că prima varianta e cea corectă, dar filmul a început cu aproape 30 de minute întârziere.
În acest timp am văzut de 4 ori aceleași trailere și aceleași reclame și mi-am pierdut eu răbdarea, om mare, darămite puradeii care nu mai aveau stare după prima repetiție a calupului video premergător filmului.
Privită ca o poveste de maturizare, animația este una bună pentru că abordează cu mult tact și inspirație trecerea de la inocența copilăriei la superficialitatea maturității.
Cu cât trec anii, cu atât se ofilesc sentimentele oneste care simbolizează un suflet pur și suntem pervertiți de o societate alimentată de impresii false și prefăcătorii stupide.
Dorim cu atâta ardoare să fim pe placul celor din anturaj încât ne schimbăm radical comportamentul pentru a ne plia pe ceea ce doresc cei din jur să fim, nu ceea ce simțim noi că trebuie să fim.
Știu că am scris anterior că nu există originalitate, trebuia să fiu mai exact, nu la nivel de idee, că este aceeași din Inside out, dar scenariul dă dovadă de inventivitate prin modul în care transpune aceste transformări hormonale.
De la borcanul cu emoții reprimate până la avalanșa de amintiri încuiate în subconștient, sunt destule momente interesante care reușesc să transmită cu talent niște mesaje universal valabile.
Și ele se referă la niște situații pe care nu le putem evita, pentru că asta este natura umană, nu putem sări de la 10 ani direct la 20 de ani.
Trebuie să parcurgem această etapă complicată care duce la dezvoltarea corporală și, mai ales, cerebrală.
Secvențele sunt inteligente și este nevoie de ceva ani adunați în buletin pentru a pricepe anumite trimiteri istețe și subînțelesuri nu chiar nevinovate.
Ca de obicei, că asta-i crucea pe care o port în cârcă, nu pot să mă pronunț pe seama interpretărilor vocale ale actorilor pentru că am avut parte de varianta dublată în limba locală.
Și, un alt of de-ale mele, a fost și într-un 3D mizer, dar n-am avut ce face, m-am conformat și am lucrat cu materialul clientului.
Puteam să depun un efort să-l văd în engleză, totuși nu-s atât de fiert pe filme încât să mă duc în alt oraș pentru a urmări o animație în varianta originală.
Nu prea am ce comenta despre aspectul estetic deoarece vizualul este fix ca în primul film, deci multă culoare într-o extravaganță de nuanțe.
🏆 Inside out 2 – Verdict 👍 sau 👎?
Este departe de șarmul, amuzamentul și inovația primului film, care pentru mine este de 10, însă se simte o creștere a mizelor, are un ritm mai alert și este mai sumbru, cel puțin așa mi s-a părut.
Nu a fost neapărat pe placul celui mic care s-a cam plictisit dar este de înțeles, sunt niște concepte greu de digerat pentru 10 ani, o să le priceapă un pic mai târziu.
Dar eu am găsit animația potentă la nivel psihologic, are capacitatea de a te pune pe gânduri și, poate cel mai important, de a te face să conștientizezi că gura lumii nu contează.
Mințindu-i pe ea, te minți și pe tine. Și pentru asta filmul merită aplaudat din plin.
Ce mi-a lipsit cel mai mult a fost un moment de tip Bing Bong, nu a existat deloc așa ceva, nu a avut cu ce să mă lovească puternic la sentiment.
La Inside out am jelit ca la o ratare de la 11m în minutul 90+5, ocazie de care depindea câștigarea unui campionat european.
Pe când aici nimic, nu m-a răscolit în vreun fel din acest punct de vedere.
Și nu am înțeles de ce au fost introduse atâtea emoții noi când majoritatea timpului a fost acaparată de anxietate, celelalte au fost pe acolo doar să iasă la socoteală.
Au intervenit în scurte momente numai când a fost nevoie de ele. Chiar era nevoia să fie pomenită bătrâna nostalgie să-mi înece corăbiile cu acea bătrânică simpatică, dar care ne preconizează sfârșitul?
Dacă ar fi să dau verdictul DOAR pentru varianta dublată, aș scoate din adâncurile subconștientului 7 memorii uitate, dar am să fiu mai generos și o adaug și pe a opta pentru vocile originale de care nu m-am putut bucura.
Ah, hai că nu dispar de aici fără să menționez o sâcâială pe creier. La un moment dat personajele-emoții se adâncesc în străfundurile creierului unde sunt ascunse amintirile rele.
Totuși, pentru o fetiță de 13 ani nu este cam mult acel munte imens de amintiri nasoale? Nici de era abuzată în fiecare zi nu se strângeau atâtea mii, poate zeci de mii, de amintiri pe care să vrea să le uite.
(4 / 5)
