Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Trebuia să plătesc la un moment dat peșcheșul acestui film, așa că acum îl atac vitejește pe Mihai Viteazul.
Nu cred că mai este cazul să spun că-i regizat de marele Sergiu Nicolaescu.
🎬 Mihai Viteazul – Premisă
Sfârșitul secolului XVI prinde Țara Românească într-o situație dificilă, ca într-o menghină.
Dinspre vest se prelinge Imperiul Habsburgic, iar dinspre est își ivește capul urât Imperiul Otoman.
Dar un prinț pribeag, Mihai Pătrașcu, născut în Târgu de Floci (nu glumesc), are gânduri mari.
Vrea să devină domnitor peste Țara Românească, dar are nevoie de acordul Porții Otomane.
Ca acum, și atunci erau cumpărate titluri cu bani mulți, așa că Mihai (Amza Pellea – Nea Mărin miliardar) sare cu cașcavalul și devine domn peste Țara Românească.
Apoi, conform istoriei, Mihai se răscoală contra otomanilor și pornește o serie de războaie întru eliberarea de sub vasalitate a celor trei teritorii românești: Țara Românească, Transilvania și Moldova.
Așadar, se bate cu otomanii, habsburgii și leșii.
Dacă se bătea și cu argentinienii ieșea campion mondial.
💭 Mihai Viteazul – Comentariu 🍿
Lansat în 1971, filmul este format din două părți de durate aproximativ egale însumând 3 ore și vreo 20 de minute.
Nici nu se născuse creierul MCU, Kevin Feige, care avea să împartă filmele Avengers în două, că Sergiu Nicolaescu i-o luase de mult înainte.
Recunosc cu maximă supunere că nu am văzut filmul până la această etate. De fapt, nu prea am urmărit multe producții semnate de Nicolaescu.
Așa că nu știam la ce să mă aștept cu exactitate de la Mihai Viteazul.
Încep prin a-l trăda, scoțând în evidență ce nu mi-a plăcut. Și aici cap de listă este droaia de înflorituri artistice și modificări istorice aplicate de către scenariu, chiar minciuni sfruntate pe alocuri.
Asta deformează destul de mult adevărul, dacă și cel pe care îl mai știu de la lecțiile de istorie reprezintă adevărul adevărat.
Dar nu trebuie să uităm că filmul a fost realizat sub atenta cenzură a comunismului care, presupun, a impus anumite schimbări fără de care pelicula nu ar fi primit undă verde.
La fel ca proaspătul Napoleon (care nu are nicio scuză pentru gogomăniile inventate), și în Mihai Viteazul sunt evenimente importante care se desfășoară altfel decât în realitate.
De exemplu, fiul lui Mihai Viteazul a avut o cu totul altă soartă decât cea prezentată aici.
Nu mai are rost să evidențiez celelalte erori, că au făcut-o alții mai pricepuți înaintea mea.
Apoi editarea mi s-a părut un pic haotică, se fac treceri bruște, fără vreo logică aparte, de la una la alta care m-au deranjat.
Acum se dau petreceri fastuoase ca în scena următoare să văd castele înflăcărate, iar creierul meu nu mai pricepea nimic, credea că a ratat secvențele ce reprezentau liantul narativ.
Nu există o punte de legătură între anumite momente, lipsește contextul coerent care să asigure fluiditatea ritmului.
Și mai am una, și cu asta termin.
Nu știu dacă este chiar o eroare, dar cum am pomenit-o la o altă producție de aceeași anvergură, încerc să fiu obiectiv, astfel încât nu o pot băga sub preș.
Toată lumea, indiferent de națiune, zbârnâie pe română de zici că toți au supt la țâță de ciobăniță mioritică.
Spre deosebire de Napoleon, că tot la el mă refeream, aici am putut foarte ușor să deosebesc participanții la discuții și la lupte pentru că aveau straie diferite, specifice portului național.
Astfel nu am fost deloc confuz cu privire la identitatea unora sau altora.
Între noi fie vorba, așa cum nu merg la shaormerie să degust artă culinară, ci să bag burta-n draci, nici de la filme nu am pretenția să mă învețe istorie, că nu este treaba lor, ci vreau să mă distreze.
Chiar dacă sunt multe baliverne în film, ele pălesc în fața grandorii acestei producții care este una de-a dreptul monumentală.
Ținând cont că are o vârstă de peste jumătate de secol, filmul se ține fantastic chiar și în anul de grație 2023 pentru că totul este practic.
Ba chiar face de rușine pelicule epice hollywoodiene care se bazează prea mult pe CGI din motive logistice.
Nu țin minte să fi văzut film cu mai mulți figuranți pe câmpul de luptă ca aici, ceea ce imprimă o senzație de grandoare absolută.
Chiar aduce a război total ceea ce se petrece pe ecran pentru că în bătălii sunt implicați soldați chiar frunză, câtă iarbă.
Iar tunurile duduie neîncetat, împrăștiind teroare, fum, schije și moarte în toate direcțiile.
Nu-i atât de violent pe cât mi-aș fi dorit, este prea cuminte din acest punct de vedere deoarece nu se lasă cu mult sânge.
Nu avem de-a face cu eviscerări, dezmembrări sau alte asemenea tratamente incompatibile cu viața aplicate trupurilor umane. Dar hai, treacă-meargă, atât s-a putut, voit sau nu.
Mă uitam la film gură cască pentru că îmi dădeam seama cât de vizionar a fost regizorul și cât talent a zăcut în el de a reușit să imprime un asemenea caracter falnic acestei pelicule.
Fără să par patriot sau excesiv de laudativ, Mihai Viteazul bate la fundul gol filme recente de peste ocean făcute pe multe zeci, chiar sute de milioane de dolari pentru că a îmbătrânit foarte frumos.
Și asta datorită efectelor practice care au implicat artilerie și cai, iar cascadoriile au fost unele periculoase și după standardele de acum, darămite de atunci.
Desigur, nu cred că a fost tocmai în regulă să pună în pericol atâtea cabaline, că se vedea cu ochiul liber că unele au suferit ca urmare a căzăturilor și prăvălirilor.
Însă cine să comenteze pe atunci? Că PETA nici nu exista în acele vremuri. Și chiar de ar fi fost, n-avea șanse să protesteze din cauza regimului ceaușist.
Laudele continuă pentru că aspectul vizual merită pus pe un piedestal. Mă refer aici la costumele alambicate și armurile migălos detaliate care mi-au furat ochii.
Se vede că a fost acordată o atenție uriașă oricărui amănunt pentru că recuzita vestimentară este impresionantă.
Până și ultimii răcani au fost îmbrăcați în uniforme ce par adecvate acelei perioade, nefiind lăsat nimic la voia întâmplării.
Și mai presus de toți și de toate tronează figura impozantă a lui Mihai Viteazul, de fapt a lui Amza Pellea care întruchipează un personaj primordial pentru istoria noastră.
Când ne aflăm în cele mai grele momente ne aducem aminte mereu de ce a realizat marele domnitor, chiar dacă nu cunoaștem neapărat adevărul despre el.
Însă dârzenia în luptă, sfidarea din politică și curajul de a-și îndeplini „pohta ce-a pohtit‟ au menirea de a te însufleți instantaneu și a te ridica de pe fundul butoiului.
Dacă el a putut în ciuda atâtor obstacole, noi de ce ne văicărim?
Sunt conștient că în realitate poate că nu a fost așa, de fapt mai mult ca sigur nu a fost deloc așa.
Că Marea Unire a căpătat faima asta după sute de ani, pe atunci nefiind chiar atât de mare și poate nici măcar unire, dar cu ce altceva să ne lăudăm?
Amza Pellea este impunător în acest rol ce îi vine croit ca o mănușă.
De fiecare dată când își făcea apariția în scenă, fie călare, fie pe jos, cu acea cușmă elegantă, radia o atitudine de putere și emana o senzație de cerbicie ce te făceau să tremuri de frică.
Trebuie menționat faptul că Mihai Viteazul nu-i pictat ca un erou imaculat, că nu-i înger neprihănit, ia niște decizii strategice care azi l-ar condamna definitiv la ștreang.
Apropo, dacă l-am pomenit pe Amza Pellea, mi-am adus aminte de un alt aspect tehnic de excepție, anume sincronizarea audio.
Vocea lui Mihai Viteazul nu este a lui Amza care s-a temut ca accentul lui oltenesc să strice personajul, așa că replicile sunt aparțin lui Emanoil Petruț.
Cel puțin acesta este motivul invocat de Irina Margareta Nistor care a spus că treaba cu polipii a fost vrăjeală.
Să dea dracului dacă m-am prins că este o voce suprapusă, atât de bine este inserată în film încât dă de pământ cu producții americane care se prezintă jenant la acest capitol.
Ar mai fi multe de comentat pe seama interpretărilor, mai ales că apar titani ai cinematografiei noastre, mulți dintre ei dispăruți dintre noi.
Pe atunci aveam actori de actori ca Florin Piersic, Ilarion Ciobanu (Pruncul, petrolul și ardelenii), Ion Besoiu, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Colea Răutu.
Dar mă întind prea mult și este cazul să închei aici comentariul.
🏆 Mihai Viteazul – Verdict 👍 sau 👎?
Nu este un film perfect, nici pe departe, aș fi fățarnic să fac temenele slugarnice în fața lui.
Motive ar fi destule de ce nu atinge perfecțiunea.
Fie din cauza posibilităților tehnice, unele rudimentare dacă le compar cu cele din SUA de la acea vreme.
Aparent cică au filmat totul cu doar 3 camere, ceea ce mi se pare colosal având în vedere ce produs final a ieșit.
Fie din cauza opreliștilor comuniste care au inserat anumite scene menite a imprima un patriotism excesiv, o propagandă falsă și o sfidare a vestului.
Este destul de evidentă intervenția dictaturii că nu-i greu să te prinzi de semnificația ascunsă a unor replici cu dublu înțeles.
Cu toate astea, este un film de căpătâi al cinematografiei românești, o dovadă a geniului regizorul al lui Nicolaescu care a realizat ceva ce încă trece cu mult succes testul timpului.
Voiam să fie mai sălbatic, mai violent și, aici m-a dezamăgit un pic, mai emoționant.
A trecut prea ușor peste anumite momente dramatice și nu am apucat să vărs o lacrimă.
Plus că aș fi dorit ca personajele să moară cât de cât realist, nu atât de caricatural.
Gata, am fugit de aici că am văzut 9 ghiauri pe care vreau să-i decapitez.
(4,5 / 5)
