Ordinary people

admin 04/07/2023 Dramă, Oscar Best Movie 2 Comments

1980

Ordinary people este o dramă care a înmuiat inima a patru premii Oscar, celelalte trei fiind pentru actorie secundară, scenariu adaptat și regie pentru Robert Redford.

Culmea, singurul lui Oscar este pentru regie (chiar la debut), nu pentru actorie.

🎬 Ordinary people – Premisă

Înotăm cu spor în bazinul narativ al poveștii care ne duce în sânul unei familii care pare normală, și cam este, dar trece printr-o tragedie sfâșietoare.

Calvin (Donald Sutherland – M*A*S*H) și Beth (Mary Tyler Moore) aveau doi fii.

Am folosit trecutul pentru că acum a mai rămas unul, Conrad (Timothy Hutton – All the money in the world), care suferă în urma decesului fratelui mai mare, bijuteria neamului.

De fapt toată familia este în jale, dar Conrad este cel mai afectat de această pierdere picată din senin.

Evenimentul a lăsat amprente adânci în psihicul său, unele chiar extrem de ascuțite care se traduc prin necesitatea unor ședințe la un psihoterapeut.

Și asta este toată premisa acestui film.

💭 Ordinary people – Comentariu 🍿

Nu degeaba se numește filmul, în traducere, Oameni ordinari pentru că familia care este subiectul producției este una cât se poate de banală.

Doar pierderea este una care iese din tipare, deși nici despre ea nu pot spune că-i atât de rar întâlnită.

Ca atare, simțeam că urmăresc îndeaproape, fără voia lor, cum se scurge viața acelor personaje în încercarea lor de a se obișnui cu această suferință nesfârșită așa cum știu ele mai bine.

Este o poveste tristă, cu mici picături de speranță care se îneacă neputincioase într-un ocean de durere fără vreun colac de salvare la orizont.

Nu este o producție care să-ți provoace plăcere vizionând-o, nici nu a fost asta intenția ei, dar parcă prea m-am săturat de jelanii din astea care prezintă niște drame care te întristează.

Da, la bază este despre uman și umanitate și ce anume imprimă ființei umane și calitatea de umanitate. Gata, am terminat repetiția.

Că nu toți suntem egali (nah belea, ce blasfemie scriu), unii sunt mai blânzi, înțelegători și plini de compasiune, alții mai haini, răutăcioși și cu inima de piatră.

La mijloc este vorba despre o familie disfuncțională și poate că atunci filmul a avut un impact puternic, dar acum când cu greu mai dai peste una normală, ceea ce vedeam îmi părea desuet.

Voiam să mă atingă mai mult emoțional, dar personajele, pe cât de dărâmate de tragedie sunt, parcă prea fac un capăt de țară și sunt labile psihic.

Sună dur ce am scris, dar asta este impresia pe care mi-au creat-o, familia nu se bazează deloc pe sintagma „Viața merge mai departe‟, ci se leagă de trecutul pe care nu vor să-l lase deoparte.

Nici nu știu ce să mai scriu despre film pentru că este foarte simplu ca fir narativ și ca evoluție a poveștii.

Plus că nu aduce nimic imprevizibil, se simt niște fiori ai deznodământului încât din timpul primului act, de pe atunci mi-am dat seama cam spre ce se îndreaptă filmul.

Bine, nici nu este foarte greu să te prinzi pentru că ne sunt oferite multe indicii în acest sens, nu este ca și cum scenariul a încercat să fie enigmatic.

Nu are nimic în el care să mă fi enervat, totul este țiplă, de la actorie la regie (aici am ceva ce cârcotit mai târziu), de la scenariu la coloana sonoră, doar că nu m-a pasionat deloc povestea.

Apreciez, totuși, că nici nu aveam cum, interpretarea excelentă a lui Timothy Hutton, chiar mă întrebam în timp ce urmăream filmul dacă printre cele 4 statuete se află și una cu numele lui.

Și cum nu eram captivat de ceea ce se petrecea pe ecran, atenția mi-a fost atrasă de multiplele erori de continuitate destul de vizibile atunci când scenele sunt statice și bazate doar pe dialog.

Pahare care dispar ca prin minune, păr care crește instantaneu, haine care se schimbă din senin și telefoane care funcționau fără să fie conectate la rețea.

Toate astea m-au deraiat un pic de pe șinele gândurilor pe care m-a aruncat filmul. Păi se poate domn` regizor?

🏆 Ordinary people – Verdict 👍 sau 👎?

Povestea este banală pentru că nu are nimic special în ea, este un film care există și cam atât.

Încearcă prea mult să-și sensibilizeze spectatorii încât cade în melodramatismul acela forțat care tinde spre ridicol.

Iar uneori personajele, oricât de bună este interpretarea, nu păreau a fi verosimile.

Probabil sunt prea ciudat, pentru că sunt drame care mă fac mă jelesc ca la 10 august, în timp ce altele mă lasă rece ca la Polul Nord în cucu` gol, deși subiectele sunt asemănătoare.

Dacă precedentul film din această serie, Kramer vs. Kramer, mi-a plăcut pentru că a prezentat ceva obișnuit dar dintr-un alt punct de vedere, aici am rămas imobil sufletește.

Așa că n-am de făcut decât să dau 6 ture de bazin cu apă sloi drept pedeapsă că n-am percutat mai mult la povestea din acest film.

(3 / 5)