Dracula

admin o zi ago Fantasy Filme românești Leave a comment

Una dintre peliculele care au inaugurat ediția din 2025 a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest a fost Dracula.

Nu, nu cel al lui Coppola, nici cel al lui Besson, ci capodopera autohtonă semnată de nimeni altul decât Radu Jude (Jiud, în fonetică martinscosesiană).

🎬 Dracula – Premisă 📖

Totul pornește de la un regizor ratat, care vrea să facă un film despre Dracula, dar nu știe de unde să pornească.

Cum ideile lui răsuflate nu-i plac, apelează la Inteligența Artificială, care se află în stadiul de fetus calitativ, iar programul folosit se numește Dr. AI JUDEX 0.0.

Da, povestea este o satiră meta, regizorul real al lui Dracula se transpune pe ecran în cele două roluri.

Filmul face tranziții între scenariul imaginat de om și secvențe grotești, lipsite de logică, create de un AI delirant.

De aici, Dracula se pulverizează într-un colaj de imagini halucinante, voci vulgare, AI-uri defectuoase, satire sociale și discursuri filozofice.

💭 Dracula – Comentariu 🍿

🤬 Deschidere șocantă

„Sunt Vlad Țepeș Dracula și vă dau muie la toți”.

Așa începe filmul. Cu această replică elevată intelectual, demnă de un discurs de academician Honoris Causa, premiat cu Nobel pentru literatură.

Și nu o auzim o singură dată, pentru că eminența cenușie a cinematografiei românești a considerat că suntem prea plebei să percutăm din prima la un asemenea mesaj ancestral de o profunzime inegalabilă.

Nu, nici vorbă, o repetă de nenumărate ori, ca orgasmul mimat de femei, să fie sigur că ne stropește pe toți într-un fel de bukkake narativ.

Sunt vulgar? Să-mi fie cu iertare, dar cum ați vrea să comentez un film care este atât de porcos încât ar face-o pe domnișoara cu canapeaua (o știți, pentru că ați vizitat-o des) să pară o măicuță neprihănită.

N-o să mă screm să vă penetrez cu replici erudite, care să deslușească simbolismul adânc ascuns în meandrele subconștientului replicilor din film. Mă mulez pe scheletul lui Dracula și voi folosi un limbaj colocvial.

🧩 Intenția artistică

Hai să revin un pic la subiect. Când Radu Jude anunță un film intitulat Dracula, nu trebuie să te gândești la lilieci, cruci și castele întunecate.

Trebuie să te aștepți la ceva mai artistic: la un film despre România însăși, privită printr-o lupă care râde, urlă și filozofează în același timp. De fapt, nu e doar despre România, ci despre lumea întreagă.

În loc să spună povestea clasică a contelui, Jude pornește de la mitul în sine, tratat ca pe o glumă culturală devenită produs de marketing.

Dracula e, în fond, o satiră-colaj despre felul în care România își consumă propriul simbol național.

O combinație de show nocturn, discursuri ironice, secvențe generate de inteligență artificială și reflecții despre capitalismul global.

Rezultatul e un film care vorbește despre cum am ajuns să trăim într-un secol unde monștrii nu mai dorm în cripte, ci în servere, iar piticii nu mai sapă-n minele de diamante, ci dansează în creierul omului.

😂 Reacția publicului

Sună captivant la prima citire. Și, culmea, chiar este pentru prima oră. S-a râs atât de mult încât s-a zguduit sala de la Muzeul Țăranului Român.

Pentru că erau glumele atent construite și colcăiau de inteligență în poante? Nu, ci pentru că se înjura ca la un congres al birjarilor când au aflat că mașinile le vor lua locul.

Sudalmele aruncate la foc automat în contextul scenelor respective au descrețit multe frunți. Chiar eram surprins de cât de bine pornise filmul.

🌀 Haosul vizual

Apoi, totul se duce de râpă, pentru că Jude marșează pe același stil haotic și incoerent, super-mega-sexualizat, un stil care a devenit obositor de câteva filme încoace.

Chiar nu știe să regizeze și fără să ne arate secvențe porno? Am impresia că mult lăudatul cineast a avut o problemă în copilărie legată de sex și acum își varsă fanteziile pline de frustrări pe marele ecran.

Nu există un fir narativ tradițional și nicio logică vizuală consecventă. Totul e o avalanșă de idei, parodii și reflecții, iar tu trebuie să decizi dacă vrei să te lași dus de val sau să sari peste bord cu cel mai greu bolovan legat de gât.

📚 Jude și ironia

E un film-eseu despre ce înseamnă azi să creezi, să consumi și să gândești.

Radu Jude ridică degetul mijlociu, moral și artistic, spre o lume în care totul e convertit în imagine: de la moarte până la revoluție, de la patriotism până la sex.

Bineînțeles că nu poate s-o facă sau nu vrea s-o facă într-un mod coerent, ci cu ajutorul unui snobism elitist nemaipomenit.

Din păcate, nu doar că nu-i reușește, dar nici măcar nu e original. În mare parte, doar transpune pe ecran opera altor autori, dar trecută prin filtrul dement imaginativ al regizorului.

Nu e nimic subtil în ce transmite, ne sunt vârâte pe gât mesajele cu aceeași vigoare cu care penetrează știuleți penili dosurile celor care știu să fluiere.

Dacă nu ați prins trimiterea către Povestea poveștilor a lui Creangă, scoateți mâna din pantaloni și puneți-o pe altceva, cum ar fi o carte.

🔥 Temele majore

Capitalismul social inechitabil, fățărnicia popilor, care una zic și alta fac, ipocrizia religiei și rasismul românilor. Filmul le bifează, dar lista nu e completă, atinge și alte subiecte.

E despre cum identitatea românească e vândută pe piața globală a clișeelor, despre cum capitalismul uniformizează și golește cultura, despre cum arta se transformă într-un produs de festival, lipsit de public real și, mai ales, despre cum miturile vechi nu mai pot trăi într-o lume care nu mai crede în nimic.

🧠 Intenție vs. execuție

Da, mister Jude, le-am prins din zbor, cum face un pidosnic cu o mătărângă falnică, pentru că nu sunt greu de sesizat în oceanul de vulgaritate nejustificată.

Nu spune nimic nou, sunt teme abordate de atâtea și atâtea filme, doar că Jude o face în cel mai complicat mod, pentru că altfel nu știe.

Spre exemplu, Good Fortune vorbește despre același capitalism nociv, dar o face coerent, succint și edificator, fără să fie nevoit să apeleze la mojicii vizuale ca să pară mai deștept decât este.

🧑‍🏫 Lecția lui Jude

Practic, Jude este ca un profesor universitar plictisit care îți explică un concept pe care l-ai înțeles de o oră. Filmul insistă. Repetă. Ironizează. Și, în timp ce o face, își pierde din farmec.

Are momente de o claritate brutală, în care discursul despre mit și identitate se prăbușește în grotescul realității românești.

Dar între aceste momente, filmul devine o junglă de concepte. De la o ironie genială la o predică prețioasă e doar un pas, iar Jude îl face de mai multe ori.

🧱 Scene absurde și detalii inutile

Câteva viniete sunt fără sens și lungite până dincolo de punctul de enervare. N-am înțeles care-i treaba cu tractoristul comunist, spre exemplu.

Păcat că n-a venit regizorul la Q & A, aș fi vrut să-l întreb care-i semnificația ascunsă a nenumăratelor flegme pe care un personaj le tot scuipă cu precizie chirurgicală în diverse direcții.

🤡 Ipocrizia criticilor

Eu cred că Jude vrea să testeze ipocrizia criticilor autentici de filme, care se screm să găsească un simbol în orice tâmpenie aruncată pe ecran și folosesc cuvinte pompoase doar de dragul de a arăta lumii cât de culți sunt.

Sunt absolut convins că aceleași dialoguri pline de invective scârboase și repetate până la sângerarea urechilor ar fi fost înfierate dacă apăreau într-un film marca BRomania.

Când e vorba de Jude, înjurătură neaoșă și băgatul organelor prin diverse orificii devin, subit, artă și cultură, nu? Breaking news: o pu…, un falus băgat în gură e la fel și la BRomania, și la Jude. Acțiunea penetrantă se finalizează la fel de fericit în ambele cazuri.

🖼️ Estetică și formă

Estetic, Dracula e fascinant și iritant în același timp. Imaginea alternează între teatral și digital, între cadre statice și montaj nervos, între scene monstruoase create de AI și clipuri granulate.

Pare deliberat haotic și asta îl face unic, dar și dificil de digerat. E un film care cere să fie analizat mai mult decât vizionat.

⚰️ Moartea autenticității

În spatele secvențelor care cad greu la stomac, ca o oală cu sarmale mâncată pe nerăsuflate, se ascunde o temă serioasă: moartea autenticității.

Dracula nu mai are colți, ci cameră frontală. Nu mai mușcă victime, ci adună followeri. Jude ne arată o lume care nu mai are nevoie de ficțiune, pentru că trăiește deja într-una permanentă.

🪞 Contradicția finală

La nivel de intenție, filmul e admirabil. Jude continuă să scormonească acolo unde doare: în ipocrizia culturală, în clișeele despre „România autentică”, în falsa mândrie națională care trăiește din Dracula și mici.

Filmul ridiculizează felul în care ne privim prin ochii Occidentului: Transilvania, castelele, misterul balcanic, absolut totul devine marfă.

Dar, paradoxal, în timp ce critică această comercializare, Dracula pare el însuși un produs conceput pentru festivaluri: lung, autoreferențial, intelectual până la disconfort.

🤖 Inteligența artificială și eșecul ei

Folosirea inteligenței artificiale e printre ideile cele mai inspirate ale filmului. AI-ul devine un simbol al prezentului: o entitate care reproduce totul, dar nu simte nimic.

Jude a fost prins pe picior greșit pentru că, dincolo de concept, implementarea ideii a dat chix, nefiind în stare să anticipeze evoluția exponențială din acest domeniu.

Între momentul realizării filmului și momentul lansării lui, AI-ul a progresat galopant, așa că secvențele generate de inteligența artificială sunt deja perimate vizual.

Nu doar aici Jude s-a băgat unde nu-i fierbe oala și unde nu se pricepe. Dacă nu sunteți atenți, s-ar putea să ratați momentul, dar vorbește despre un presupus violator dintr-o trupă muzicală celebră.

Eu am adăugat „presupus”, pentru că așa este normal, Jude nu, el s-a considerat judecător. Problema e că acuzația nu a fost dovedită. Deci, Jude s-a aruncat ca văduva-n dildo după terminarea doliului, dând sentințe aiurea.

🔦 Lumini rătăcite prin întuneric

Voi încheia, totuși, într-o notă pozitivă. Pe alocuri, dar doar pe alocuri, scenariul este foarte inteligent când vine vorba de citarea unor filme și evenimente actuale și trecute.

De la celebrul 731 (chiar este un film chinezesc proaspăt lansat pe această temă pe care abia aștept să-l văd) și până la anumite vizite ale unor personalități la Bran, Dracula își înfige colții în tot ce înseamnă artă și puls cotidian.

Sunt mult mai multe asemenea trimiteri, vă las vouă plăcerea să le descoperiți pe toate.

Apropo, cine-și mai aduce aminte de imensa țeapă numită Dracula Park? Marele proiect terminat cu țepe 😉 date oamenilor?

🎭 Actoria

Ah, nu am spus nimic despre actorie pentru că nu am fost impresionat de nimeni.

Rolurile sunt atât de absurde, caricaturale și exagerate încât singurul talent al artiștilor a fost acela de a nu izbucni în râs rostind replici abjecte și prestând activități demne de XXX.

Printre cei prezenți în distribuție se numără Șerban Pavlu (Marocco), Gabriel Spahiu (Anul Nou care n-a fost), Eszter Tompa (Kontinental ’25) sau Adonis Tanța.

🏆 Dracula – Verdict 👍 sau 👎?

Hai că mă lungesc și eu nejustificat, nu mi-a plăcut deloc Dracula, vrea să o ardă elitist pentru a transmite mesaje simple.

Cei care au urmărit cariera lui Radu Jude vor recunoaște tiparul: inteligență rece, dispreț față de convenție, sarcasm dirijat spre orice formă de autoritate.

Doar că aici toate astea ating masa critică. Regizorul pare prizonier al propriului stil, incapabil să mai simtă ceva în afara ironiei.

Totul e deconstruit, nimic nu e lăsat în picioare. Și după două ore și cincizeci de minute, realizezi că filmul nu vrea să comunice, ci să demonstreze că e mai deștept decât tine. Doar că nu e nici el atât de deștept pe cât se crede.

Chiar Jude, prin intermediul vocilor sale, este conștient că filmul e o prostie pe care publicul nu o va gusta. Și are dreptate.

Dincolo de idei, filmul obosește. Durata interminabilă apasă greu, mai ales când ritmul e fragmentar, fără arc narativ clar.

Radu Jude refuză deliberat orice coerență clasică, dar refuzul nu ține loc de sens. După o oră de sarcasm, voiam măcar o picătură de emoție umană. Dar în universul lui Jude, emoția e aproape un păcat.

Aici apare marea contradicție a filmului: e un manifest împotriva vidului cultural, dar funcționează el însuși ca un produs al acelui vid.

Dracula e un mit despre setea de viață, iar filmul lui Jude e despre setea de idei. Dar, ca orice sete intelectuală, se termină în deshidratare.

În ciuda ghiveciului marca Jude, când trag linie, pot spune că Dracula nu a fost atât de incoerent pe cât mă așteptam, dar nici nu pot să-i smulg cu patentul mai mult de patru colți cariați.