Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Hokum este un film cu vrăjitoare irlandeze și traume din copilărie.
📖 Premisă
Ohm Bauman (Adam Scott – The Monkey), un scriitor celebru care face din ființa lui un concurs continuu de antipatie, ajunge într-un hotel de doi bani din Irlanda ca să împrăștie cenușa părinților săi.
Acolo descoperă că apartamentul nupțial e încuiat (cine naiba se mai căsătorește în zilele noastre?), cheia e la un moșneag cu figură acră și toată lumea șoptește că pe acolo bântuie o vrăjitoare.
Când barmanița care i-a ascultat poveștile triste dispare, lui Bauman i se face milă (sau din plictiseală) și se transformă în detectiv.
Scormonește, sparge, se furișează și ajunge să se certe cu toți localnicii, inclusiv cu un boschetar care vede fantome după o dietă pe bază de ciuperci magice.
💭 Comentariu
Mi-a plăcut neașteptat de mult filmul anterior regizat de Damian McCarthy, ăla cu păpușa aia uriașă, Oddity.
N-o să vă spânzur prea mult cu sfoara suspansului, așa c-o zic direct. M-am întristat în timp ce urmăream Hokum, pentru că scenariul nu se ridică la nivelul așteptărilor.
🧙 Vrăjitoare cu probleme logistice
Fără să intru prea adânc în amănunte, eu încă n-am văzut o vrăjitoare în filme care să poată fi închisă într-o cameră simplă, fără incantații și alte bazaconii religioase.
Mă, dă-o dracului, o împiedică un amărât de grilaj? Ce vrăjitoare e asta? Mama Omida de pe Temu? Vă rog să fiți atenți la acest aspect și să-mi spuneți dacă bat sau nu câmpii.
Nu e asta marea problemă a filmului, ci personajul principal, care-i un prost și jumătate. Mă gândeam că, fiind un scriitor cu niscai succes, îi merge bibilica, dar ajunge în niște situații din care este foarte ușor de ieșit, însă el se uită la salvare ca AUR la planul de guvernare. Pune mâna pe acel lucru, dar nu-i dă prin cap cum să-l folosească inteligent.
Aproape că urlam în sala cu cinci spectatori: Idiotule, te uiți la obiectul X (nu zic despre ce este vorba), pe acolo scapi, hai, hai, hai, nu mai beli fasolea la obiectul X, folosește-l!
Însă domnul Ohm nici gând să ia cea mai simplă și logică decizie din istoria umanității, îi place să se complice inutil, alegând calea cea mai grea.
🔊 Horror sau test pentru timpane?
Desigur, nu se poate fără zgomote de motor de avion cu reactor când apare bau-bau să ne sperie.
Aici am fost iar scos din sărite. Filmul are momente de horror autentic, cu sperieturi deștept plasate în scenă, care mi-au făcut părul să se zbârlească instantaneu.
Doar ca să ce mai exact? Să-mi crape timpanele din cauza bubuiturilor care însoțeau respectivele cadre.
Frate, văd și eu cu coada ochiului că într-un colț a apărut ceva ce nu trebuia să fie acolo, nu e nevoie să mă surzești cu scârțâit de vioară ca să mă sperii artificial.
🕯️ Trauma ascunsă sub horror
Filmul este vândut ca o întâlnire între un autor terminat și o vrăjitoare cu ifose, dar dedesubtul premisei se zvârcolește un fir de vinovăție care vrea să pară profund.
Bauman are un suflet negru din cauza unei copilării nefericite, cu ambii părinți decedați și un bagaj de traume. Când ajunge să se lupte cu demonii din subsolul hotelului, se luptă de fapt cu amintirile și cu dezamăgirea de sine.
McCarthy amestecă în aceeași cratiță moartea, abandonul, șaradele macho și supranaturalul.
Uneori inspiră, alteori simți că vrea să fie horror artistic doar ca să pară mai serios decât e.
Să fiu din nou rău: finalul explică prea mult, ia din misterul poveștii și face vrăjitoarea mai puțin interesantă.
De fapt, pe tot parcursul filmului ne sunt livrate informații prea evidente și ușor de descifrat, astfel încât nu mai este lăsat nimic în voia imaginației spectatorului.
Scenariul este atât de chitit să spulbere orice surpriză, încât una dintre cele mai mari dezvăluiri se regăsește chiar pe pagina de IMDb a filmului. Și nu este în premisă. Însă trebuie să știți oleacă de franceză.
Pe bune, măi Damian? Chiar nu ai vrut să lași oleacă de suspans în filmul tău?
🎥 Atmosfera salvează multe
Când vine vorba de partea tehnică, mă rog, cea vizuală, aici nu prea am ce cârcoti.
Hotelul ăla irlandez e filmat ca o cutie de bijuterii veche și prăfuită. Lumina e slabă, dar clară. Vezi fiecare colț, fiecare fir de praf, fiecare mișcare nelalocul ei.
La un moment dat primești atât de puțină lumină încât singurul lucru pe care-l mai vezi e o față speriată apărând din bezna aia. Sau nu e speriată?
La sunet sunt împărțit în două. Pe de o parte, este folosit cu talent, transformând o simplă apariție din umbră într-un moment de groază autentic. Fiecare scârțâit, fiecare bătaie în ușă, fiecare șoaptă dubioasă e calculată să dea furnicături pe șira spinării.
Pe de altă parte, așa cum am menționat deja, același sunet e folosit ca să testeze rezistența boxelor exact când nu e nevoie de el.
🌧️ Irlanda aia umedă și dubioasă
Hotelul e, în mare parte, închis. Nu e în sezon. Așa că vremea este urâtă. Bine, în Irlanda e urâtă chiar și când e frumos afară.
Din acest motiv, personajele par niște ființe ciudate care au stat prea mult timp fără să vadă un om normal.
Aici mi-a plăcut. Aroma de folclor irlandez respiră autentic, chiar dacă nu este prea originală. Vorba aia, povești cu vrăjitoare malefice am tot văzut.
🎭 Actorie
Adam Scott joacă un ins arogant, răutăcios și inabordabil cu o naturalețe care aproape te face să-l simpatizezi. Dar să-l și urăști.
Distribuția secundară e mai mult decor. Nici nu am ce să comentez pe seama ei. Celelalte personaje nu primesc suficient context ca să conteze cu adevărat.
💬 Mică observație despre subtitrare
Apropo, deși nu contează prea mult, subtitrarea în limba română se suprapune uneori peste cea în engleză.
Cine a poziționat scrisul în română a făcut-o fără să se uite efectiv la film. L-a pus, probabil, din obișnuință, acolo unde îl pune de obicei.
Doar că sunt momente în care se vorbește și altă limbă în film, nu doar engleza, așa că pe ecran sunt două subtitrări simultan, ambele în același loc.
Exagerez un pic, se întâmplă asta doar la două linii de dialog, dar dacă te consideri profesionist desăvârșit, aveai grijă să eviți această suprapunere.
🏆 Verdict
Filmul se bazează pe elemente de groază clasice (umbre, jucării vechi, sărituri din întuneric) și reușește să fie eficient când totul curge natural.
Din păcate, restul este umplutură, explicații în plus și decizii care te fac să scuturi din cap.
McCarthy e un meșteșugar convingător, dar parcă acum s-a mulțumit doar să copieze formulele lui James Wan fără să le depășească.
Un film horror trebuie să aibă curaj, să fie tulburător, nu doar asurzitor. Hokum e asurzitor.
După Oddity chiar mă așteptam la un pas în față din punct de vedere calitativ, nu doi înapoi. Așa că verdictul meu reflectă dezamăgirea că un regizor cu potențial a făcut un film banal.
Trailer
