Mafioți, chinezii ăștia, eu tot căutam The longest day, că așa se intitula inițial, iar acum aflu că, de fapt, filmul se cheamă Cesium fallout.
Mă rog, nu chinezi, ci hongkongezi, să fiu corect din punct de vedere politic.
🎬 Cesium fallout – Premisă 📖
Simon Fan (Andy Lau – Shock wave 2) a fost activ în politică, dar o decizie controversată luată cu ceva ani în urmă i-a curmat cariera.
Acum este expert în dezastre create de mâna omului și nu stă deloc degeaba, are mult de muncă.
În Hong Kong izbucnește un incendiu la o fabrică de reciclare a deșeurilor, așa că pompierii se prezintă imediat la fața locului pentru a stinge focul.
Din păcate pentru ei, ce arde acolo nu sunt doar niște cauciucuri care împrăștie fum gros, ci substanțe toxice și radioactive care amenință întregul oraș cu iradierea.
Situația pare fără scăpare, pericolul este incredibil de mare, iar numărul potențial al victimelor crește cu fiecare țiuit din ce în ce mai sonor al contorului Geiger.
Va reuși cineva să salveze orașul?
💭 Cesium fallout – Comentariu 🍿
Pelicula este un disaster-movie, așa că povestea este una pe care o recităm fără probleme chiar și treziți după o noapte de beție.
Sunt conștient că astfel de filme au cam ajuns la fundul sacului în ceea ce privește inspirația și că nu mai au ce inova, dar sunt în continuare fanul lor declarat și vreau să văd cât mai multe.
Bineînțeles, cu condiția să fie măcar decente, nu gunoaie nucleare care să-mi ofilească toți neuronii.
Mă bucur să anunț că Fan sing, titlul original, este o reușită din punctul meu de vedere.
🛑 Contextul politic, un bonus neașteptat
Hai să încep cu o notă de subsol referitoare la context, se tot spune despre China că e o țară comunistă pe stil vechi și că acolo cenzura este la cote înalte.
Ei bine, chiar dacă filmul este făcut în Hong Kong, el critică destul de virulent modul în care guvernul acționează împotriva cetățenilor săi și nu în favoarea acestora.
Știu că Hong Kong are un statut special și ceva autonomie față de China, una redusă considerabil în ultimul deceniu, dar aici discutăm despre o co-producție cu China.
Așadar, în mod normal, ar fi trebuit să fie cenzurate toate săgețile acide trimise către politica guvernului de a mușamaliza un eveniment devastator, dar iată că nu a fost cazul.
🔥 Când infernul devine cinematografie
Revenind la ce se petrece în Cesium fallout, expresia «iadul pe pământ» a fost folosită prea des, dar se potrivește la perfecție aici.
Ceea ce se petrece în zona în care a izbucnit incendiul seamănă cu un capitol suplimentar din Divina Comedie a lui Dante, capitol care îmbogățește mitologia Infernului.
Ploi cu cenușă, fum înecăcios, flăcări de o culoare verzui-bolnăvicioasă, piele care se descuamează, carne care se prăjește și o senzație generală malefic-vomitivă, aceasta este imaginea de ansamblu cu care ne întâmpină filmul.
🚒 Obstacole și adrenalină
Scenariul a dat dovadă de o imaginație extraordinară când a venit vorba de a plasa în calea pompierilor fel și fel de obstacole primejdioase.
Ba un elicopter care se prăbușește, ba un container care se răstoarnă, ba explozii care distrug construcții, ba decizii politice contradictorii, ba ploaia care împrăștie substanțele nocive etc.
Deși filmul durează peste două ore, nu există momente de pauză în desfășurarea acțiunii, mereu se întâmplă câte ceva care menține atenția vie.

🎭 Emoție, previzibilitate și șiretenie
Desigur, previzibilitatea conduce cu o mână de fier firul narativ, mai ales când vine vorba despre un film chinezesc în care sacrificiul suprem este cea mai înaltă recompensă.
Asta nu știrbește din componenta emoțională, deoarece scenariul este șiret, în sensul bun.
M-a anunțat din start că este vorba despre o poveste fictivă, dar modul în care este spusă dă senzația că-i bazată pe fapte reale, ceea ce îi crește impactul lacrimogen.
Ce-i drept, este inspirată un pic din realitate pentru că pomenește de incidentul din 1987 din Goiânia, considerat a fi unul din primele dezastre radiologice din istorie.
Așadar, se jelește suficient de mult cât să strice niște machiaje considerate indestructibile. Am avut noroc că nu mă mânjesc cu mascara, că s-ar fi făcut baltă colorată pe podea.
💥 Efecte speciale: nu-s de top, dar își fac treaba
Cât despre partea vizuală, aici sunt mai blajin ținând cont că vorbim despre o producție asiatică, iar bugetul nu este unul exorbitant.
Cert este că filmul este incredibil de ambițios, pune în scenă multe momente grandioase și distructive în care exploziile puternice fac un prăpăd care m-a luat prin surprindere.
Știam din forșpan la ce să mă aștept, dar ce am primit a fost dincolo de cele mai optimiste vise ale mele, Cesium fallout concurând cu cele mai spectaculoase realizări semnate de Roland Emmerich în vremurile lui bune.
Efectele speciale nu sunt de ultimă generație, au o tentă de falsitate în ele, dar nu atât de mult încât să mă scoată din atmosferă. S-ar fi văzut excelent în IMAX. Dar nah, mai bună este o dramă luxemburgheză despre un ac de gămălie.
Și când secvențele nimicitoare sunt într-un număr atât de mare și fără să se repete, nu am cum să comentez negativ pe seama aspectului tehnic.
Există chiar și o scurtă secvență à la Terminator 2, atât de terifiantă încât mi s-au contractat pavlovian toate orificiile.
Filmul își face datoria ca un soldat loial și eu mă declar mulțumit de ce am văzut pentru că am fost satisfăcut pe deplin.
🏆 Cesium fallout – Verdict 👍 sau 👎
Apropo, nici chinezii nu mai sunt atât de suveraniști pe cât se bat unii cu pumnul în piept, pompierii folosesc în film echipamente de la Husqvarna, o companie suedeză.
O fi Cesium fallout o peliculă menită să distreze privitorii, dar premisa este una înfricoșătoare și ne arată că există și alte hazarduri de distrugere în masă în afara celor nucleare.
Chiar unele cu efecte la fel de distructive, dacă nu și mai înfiorătoare decât a fi spulberat de suflul atomic.
Trage un semnal de alarmă cu privire la joaca umanității de-a Dumnezeu.
Ne jucăm cu substanțe care ar trebui păstrate în iad, nu în depozite industriale, și o facem cu seninătatea unui copil care se joacă cu bricheta lângă canistră.
Măsurile de siguranță sunt firave, iar lăcomia este mai puternică decât spiritul de supraviețuire.
După ce am urmărit filmul, sunt din ce în ce mai convins că ne vom distruge singuri, pentru că ne bălăngănim riscant pe o linie prea subțire între progres și extincție.
Pieirea umanității nu va fi cauzată de extratereștri invadatori, de Soarele care se va transforma într-o gigantă roșie, de fenomene naturale sau de asteroizi care ne vor nimici.
Noi singuri o să ne venim de hac, ne credem din ce în ce mai mult divinități atotștiutoare și, din prostie infatuată, o să ajungem în pragul extincției fără ajutor extern.
Așa că eu am să duc repede la reciclare nouă fiole pline cu o substanță albăstruie care strălucește în mod nenatural.
(4,5 / 5)

Trailer
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
