Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Mă tot împungea Netflix să urmăresc The Shadow Strays, film indonezian regizat de Timo Tjahjanto.
Dacă numele nu vă spune nimic, cu siguranță ați auzit de alt film semnat de el, The night comes for us.
🎬 The Shadow Strays – Premisă 📖
Titlul filmului se referă la o organizație ultrasecretă formată din asasini de clasă mondială care nu pun întrebări. Își văd de misiunea lor și atât.
13 (Aurora Ribero) este o începătoare într-ale meseriei și intră într-o vacanță forțată pentru că a cam feștelit-o prin Japonia unde avea de rezolvat câteva decapitări.
Cum domnișoara nu are stare nici în concediu, pune ochii pe niște gangsteri spurcați care-i fac de petrecanie unei vecine și-l lasă pe fiul acesteia, Monji, orfan.
13 se lipește sufletește de el și își jură pe roz că-l va proteja cu orice preț fără să știe că se va lua la trântă cu un întreg cartel.
Bine, nici mafioții nu credeau că duduia destul de mignonă ar reprezenta vreo mare amenințare pentru ei și au făcut marea greșeală s-o ia la preț de matineu.
💭 The Shadow Strays – Comentariu 🍿
Să-mi ridic o piatră de pe piept, premisa aduce suspect de mult cu cea din The man from nowhere, un film care este în topul favoritelor mele din toate timpurile.
Așa că am strâmbat un pic din nas că povestea nu-i originală, dar am și aprobat tacit, fericit că măcar a ales o peliculă de excepție din care să se inspire.
Preambulul fiind gata, hai să parlamentez ceva despre acțiune.
Filmul este destul de lung, durează aproape 2 ore jumătate, ca atare scandalul este concentrat în câteva momente esențiale.
Este suficient să urmăriți scena de deschidere, cea din Japonia, pentru a vă dea seama cam cum se va desfășura firul narativ din acest punct de vedere.
Indiscutabil, violența este regina încoronată pe viață în The Shadow Strays, toate armele folosite în multiplele confruntări felurite au o ură ancestrală față de trupurile umane.
Unul nu scapă nevătămat, iar cele mai multe sicrie vor avea capacul tras la priveghiul de bun rămas pentru că dacă ar fi lăsate ridicate ar traumatiza pe viață familiile celor căsăpiți.
Săbiile decapitează non stop într-o orgie de căpățâni zburătoare, gloanțele explodează craniile ca la un spectacol de artificii de Anul Nou, iar cuțitele transformă organele interne în cașcaval elvețian.
Și totul fără subterfugii vizuale de ascundere a imaginilor grotești, camera ia în prim-plan fiecare vătămare corporală astfel încât ochiul privitorului se poate desfăta cu spectacolul sângeros.
Acum iese la iveală drăcușorul din mine pentru că partea tehnică este contrastantă.
Am rămas cu impresia că la film au lucrat două echipe diferite de artiști în efecte vizuale.
Una a ales ruta clasică și a folosit practicul, cealaltă a zis că-i cazul să aibă o abordare modernă și s-a bazat pe CGI.
Când vedeam lichid roșu pe care îl puteam confunda cu sângele pentru că semăna ca textură cu el, când sărea cel digital ca boiaua din cârnați, de zici că era praf.
La fel a fost și în cazul focului. Au fost momente în care cascadorii ardeau pe bune, dar și secvențe în care flăcările computerizate arătau ridicol.
Revenind la poveste, se simte că durează prea mult, după un start excelent se instalează banalitatea pentru că scenariul încearcă să construiască o poveste emoționantă și se screme cam mult.
Cel puțin eu am achiesat destul de repede la misiunea lui 13 și nu a fost nevoie de atâta muncă de convingere pentru a-mi genera sentimente de ură față de ăia răi.
Poate și pentru că mai aveam ceva resturi de empatie față de protagonistă rămase de la filmul cu care seamănă ca premisă.
De aceea m-am cam plictisit în partea de mijloc și o împingeam în gând pe 13 să purceadă mai repede la căsăpirea nenorociților care îi tot dădeau târcoale.
Bre nene, și când vine actul trei, ferească toate divinitățile din ceruri și dracii din iad, filmul se transformă într-o simfonie extaziantă de măcel interminabil.
Să nu credeți că exagerez, dar a avut patru momente culminante, când credeam că s-a gătat și începe genericul de final, hop, se pornea o bătălie și mai a naibii decât cea anterioară.
Și a ținut-o așa de m-a epuizat psihic la câtă acțiune a putut să îngrămădească scenaristul și coregrafii în acel final care are acțiune cât 10 Rebel Ridge.
Bineînțeles, să nu credeți că toate bătăliile se desfășoară în ograda verosimilului, sunt multe exacerbări chiar gogomane, dar pentru mine nu a reprezentat deloc un impediment.
Eu când vreau acțiune, n-o vreau realistă că pentru așa ceva mă duc la cârciuma din colț să mă uit la doi bețivi cum își cară pumni.
Pe mine mă interesează să fie cât mai distractivă indiferent de gradul de realism.
Am, însă, pretenția ca filmul să-și respecte propriile reguli chiar de el stabilite, și aici au fost câteva derapaje logice în ceea ce privește abilitățile protagonistei.
Adică la început mătură podeaua cu o turmă de criminali japonezi, unii bine antrenați, dar apoi și-o fură de la niște mocofani fanfaroni care se împăunează doar la femei neajutorate?
Măcar eroina este credibilă în rolul de asasin letal, vă zic asta ca pe un mic spoiler, nu scapă deloc imaculată din confruntări ca în alte filme în care iese neșifonată, cu machiajul perfect și cu coafura încă rezistând.
Aici este terfelită într-un hal fără de hal, bumbăcită ca șnițelul luat la frăgezit și se murdărește atât de mult încât aproape că-și schimbă etnia, nu-i mai recunoști fața la final.
🏆 The Shadow Strays – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film bun de acțiune, deși cam întinde coarda cu durata, dar se revanșează cu un deznodământ de excepție.
Are și un cameo țâță de mâță care pune bazele unei continuări pe care sper s-o primesc.
Reușește să fie proaspăt, chiar dacă povestea este una reciclată tocmai pentru că luptele sunt diverse și niciuna nu seamănă cu cealaltă.
Începe cu săbii pe stil nipon și termină cu confruntări corp la corp în care orice obiect este folosit pe post de armă.
Visceral și violent, nu se sfiește în a prezența cu lux de amănunte o brutalitate de care filmele americane de acest gen se cam feresc din motive bine știute.
Apropo, protagonista este și ea una bine construită, nu se bate pe tocuri și cu unghiile date cu ojă, nu m-a făcut să-mi dau ochii peste cap a lehamite pentru că am crezut pe deplin că este în stare să-și bumbăcească adversarii.
Finalul de senzație, care ține foarte mult și face toți banii, mă determină să-i iert lentoarea de pe la jumătate, de aceea am să-i arunc 8 cuie că știe 13 cu trebuie folosite.
Mai sunt 2 luni din 2024, dar zarurile sunt deja aruncate, asiaticii au bătut la fund americanii în ceea ce privește filmele de acțiune pură, cele mai bune venind din India, Coreea de Sud și Indonezia.
(4 / 5)
