Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Anul 1988 ne făcea să vedem dublu odată cu apariția lui Dead ringers, un film în regia lui David Cronenberg.
Și nu pentru că există de două ori 8 în acel an.
🎬 Dead ringers – Premisă
Jeremy Irons (Die hard with a vengeance) este Bev, un doctor ginecolog care a revoluționat domeniul.
Jeremy Irons (Batman v Superman: Dawn of justice) este Elliot, un doctor ginecolog care a revoluționat domeniul.
Nu, nu am băut, avem de-a face cu o pereche de gemeni care evoluează în această ramură a medicinii.
De mici interesați de corpul uman, cei doi au urmat același traseu în viață și sunt de nedespărțit, de parcă ar fi siamezi.
Nu fizic, ci sentimental.
Însă apariția unei femei, Claire (Geneviève Bujold), vine ca un topor trântit între cei doi frați a căror relație nu mai este atât de ermetică și începe să aibă scurgeri belicoase.
Iar această Claire, de fapt obsesia pentru ea, începe să le știrbească și din cununa de lauri plasată deasupra capetelor de către colegii din această tagmă.
💭 Dead ringers – Comentariu 🍿
Nu pot spune că filmul este un horror get beget, nu la nivelul vizual cu care Cronenberg ne-a obișnuit. Există și momente terifiante care provoacă rumoare-n stomac, dar sunt puține și pe final.
Subiectul abordat este unul drag regizorului, acela al dualismului duplicitar reprezentat aici de cei doi frați.
Unii care sunt identici fizic, probabil și goi sunt greu de separat, dar atât de diferiți la comportament.
Elliott este șarmantul, mintea analitică, are mereu vorbele la el, reprezintă partea extrovertită, cerebrală, malefică (dacă este să forțez un pic nota), una condusă de cifre și statistici.
Bev se plasează la polul opus, este pămpălăul, aerul boem, maestrul timid care sculptează-n… mă rog, știți voi, el se dovedește a fi introvertitul liniștit care găsește plăcere în artă.
Ciocnirea titanică dintre aceste două personalități ce pot fi considerate alfa și omega, yin și yang, hăis și cea, să o dau neaoș, este cea care construiește un film bizar, mai ales în partea secundă.
Scenariul nu este neapărat unul bolnav sau grotesc, dar necesită o forjare pe îndelete a răbdării deoarece vine la pachet cu un preludiu intelectual lung până ajunge la punctul culminant eliberator.
Nu mai este cazul să repet că Dead ringers este un film profund psihologic, scormonind cu instrumentele narative ce nu-s deloc boante în căpșorul celor două personaje.
Dacă este să mă folosesc de branșa în care activează cei doi, aș putea spune abstract că unul repară tunelurile pentru ca altul să se plimbe cu trenul carnal prin ele pentru a le testa.
Jeremy este magistral la pătrat aici deoarece talentul său este foarte bine utilizat în acest dublu rol în care se pierde complet.
Deși vedeam același actor, simțeam diferențele de interpretare și am ajuns să-i deosebesc pe Bev și Elly chiar dacă erau prezenți ambii în aceeași scenă fără să deschidă gura.
Erau suficiente postura și anumite gesturi aparent banale pentru a-mi da seama cine-i cine.
Dar cât de trist și depresiv este acest film care scoate în evidență fragilitatea extremă a minții umane care funcționează la parametri normali atât timp cât stimulii sunt unii cu care este obișnuită.
Cum o scoți din cotidianul frivol cum începe să patineze aiurea și să se degradeze gradual într-o spirală tot mai amețitoare care duce și în zone ce necesită cămașă de forță.
🏆 Dead ringers – Verdict 👍 sau 👎
La cum am interpretat eu filmul, pot spune că este unul despre egalitate.
Sau, mai degrabă, despre lipsa ei. Degeaba tindem spre o societate bazate pe egalitarism, acest lucru nu-i decât o utopie.
Nici măcar gemenii nu sunt la fel, oricât de mult ar împărți aceeași structură genetică, același bagaj ADN, așa că n-are rost să mai vorbim de egalitate pe un plan mai larg.
Desigur, pot fi atașate și alte concluzii acestui film, oare n-o fi și despre singurătate?
Indiferent de cât de atașați am fi de unele persoane, nu cumva rămânem tot solitari în mintea noastră?
Probabil trebuie văzut de două ori pentru a înțelege pe deplin ambele perspective care, deși depărtate ca însemnătate, tind spre același deznodământ.
În ciuda faptului că pe alocuri, în prima jumătate, este destul de molcom și plictisitor, deși simți că se coace ceva, odată ce mămăliga este injectată cu un hormon de creștere și explodează filmul devine un carusel emoționant extaziant.
Plus că este și o producție matură, serioasă, uneori de un senzual bolnăvicios de-mi vine să cumpăr 8 foarfeci să le țin la îndemână.
(4 / 5)
