Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Hai, vă rog, nu mai rânjiți pe sub mustăți. Da, am fost la Minions & Monsters. Probleme?
📖 Premisă
Acțiunea ne duce în Hollywood-ul anilor ’20, unde un trib de Minioni cutreieră lumea în căutarea unui stăpân malefic pe care să-l servească. Printre ei sunt James, Henry și Ed, trei Minioni care ies puțin din turmă.
Cum au luat la rând toți răufăcătorii, au ajuns la cel suprem: Hollywood.
În scurt timp, James își descoperă o pasiune nebănuită: visează să spună povești și să facă filme.
A tot scrijelit la un scenariu demențial, unul care ar trebui să ia cu asalt Cetatea Filmului. Dar îi lipsește ceva. Nu mă refer la experiență, echipamente, actori și echipă de producție, ci la un monstru care să joace rolul principal.
Așa că pornește cu Henry și Ed în aventura vieții lor, în încercarea de a găsi o creatură odioasă.
💭 Comentariu
🍌 Minioni, Hollywood și prea mult preambul
Premisa e simpatică, n-are rost să vă duc cu zăhărelul.
Avem Minioni, Hollywood-ul vechi, filme cu monștri și multe trimiteri cinefile. Avea toate ingredientele pentru un film scurt, energic și foarte distractiv.
Ce-i drept, scurt este, însă problema e că filmul pare atât de îndrăgostit de ideea de la care a pornit, încât uită o vreme să mai construiască și o poveste care să te prindă.
Prima jumătate e un festival de gaguri cu Minioni care provoacă haos peste tot pe unde apar. Hai să zic că unele poante funcționează. Nu multe, dar există câteva reușite, chiar dacă nu sunt tocmai vârfuri de subtilitate.
Am zâmbit o dată, poate de două ori. Doar că după o vreme schema devine previzibilă: Minionii ajung undeva, fac prostii, cineva suferă consecințele, se trece mai departe.
În paralel, filmul încearcă să urmărească două direcții: trio-ul de Minioni care ajunge în lumea filmului și restul tribului care încă își caută marele stăpân malefic.
Ideea nu e rea, dar cele două fire stau cam mult separate, iar rezultatul e că filmul pare uneori o colecție de momente simpatice lipite între ele, nu o poveste care curge natural.
Și aici e cea mai mare problemă: partea cu adevărat importantă, cea în care filmul începe să justifice titlul și să intre în zona de monștri, apare destul de târziu. Nu glumesc, abia pe la minutul 50 apare secvența din trailer cu invocarea monstrulețului violet.
Până atunci, ai senzația că te uiți la un prolog foarte lung. Frumos pe alocuri, dar foarte lung.
🎥 Scrisoare de dragoste pentru cinema sau prea multă auto-admirație?
Ce mi-a plăcut, totuși, e felul în care filmul recreează atmosfera Hollywood-ului vechi. Practic, până intrăm în acțiune, primim un omagiu adresat cinemaului din urmă cu un secol.
Se simte afecțiunea pentru cinemaul mut, pentru Chaplin, Buster Keaton, Harold Lloyd și pentru epoca în care gagul vizual conta mai mult decât orice replică. Din punctul ăsta de vedere, filmul e chiar elegant pe alocuri.
Doar că aici apare întrebarea firească: pentru cine e filmul ăsta?
Copiii probabil se vor distra cu Minionii, culorile și haosul. Dar nu vor prinde mare lucru din trimiterile la istoria cinemaului.
Adulții care prind referințele se pot bucura de ele, dar s-ar putea să se uite la ceas așteptând ca filmul să pornească, totuși, cu adevărat. E o combinație interesantă, dar nu mereu echilibrată.
Mi-a plăcut ideea de omagiu. Mi-a plăcut estetica. Mi-a plăcut că filmul are ceva mai multă ambiție decât simplul „Minionii fac prostii”. Dar când referințele devin mai importante decât povestea, filmul începe să se sufoce în propria admirație pentru cinema.
👾 Când apar monștrii, filmul se mai trezește
A doua jumătate e mai energică. Fără să intru în spoilere, apar creaturile, apare gălăgia mai mare, iar filmul capătă în sfârșit un ritm mai apropiat de ceea ce promitea titlul. Goomi, unul dintre personajele noi, e probabil cea mai reușită apariție a filmului. Are energia aia absurdă care se potrivește perfect într-un univers cu Minioni și aduce câteva dintre cele mai bune momente.
Doar că, din nou, senzația e de „prea puțin, prea târziu”. Da, filmul se animă. Da, devine mai spectaculos. Da, vizual arată foarte bine.
Dar până ajunge acolo, deja ai trecut prin destul de mult preludiu, destule gaguri repetitive și destulă plimbare prin Hollywood încât entuziasmul începe să gâfâie, ca după 100 de metri sprint pe caniculă dâmbovițeană.
😂 Umorul merge, dar nu ține tot filmul
Minionii au fost mereu mai buni în doze mici. Sunt perfecți ca explozie de energie, ca pauză comică, ca element de fundal care fură scena. Așa cum sunt în seria Despicable Me.
Dar când trebuie să ducă un film întreg în spate, se simte limita. Limbajul lor inventat e amuzant, energia lor e molipsitoare, dar după 90 de minute totul începe să devină obositor.
Poate e o problemă cu mine, pentru că am zâmbit de mai multe ori, dar nu am râs cu poftă aproape niciodată. Pentru un film cu Minioni, asta e o mică problemă.
🎨 Ce funcționează cel mai bine
Animația e clar punctul forte. Hollywood-ul anilor ’20 arată excelent, culorile sunt superbe, decorurile au personalitate, iar filmul are o energie vizuală care îl salvează în multe momente. Se vede că Illumination știe să livreze spectacol pentru publicul de familie.
Mi-au mai plăcut referințele cinefile, chiar dacă uneori sunt cam multe, și câteva personaje secundare care aduc exact tipul de prostie simpatică de care avea nevoie filmul. Goomi, în special, funcționează foarte bine.
😕 Ce nu funcționează
Povestea e prea subțire și pornește prea greu. Filmul are dragoste pentru cinema, dar nu are o direcție clară. Prima jumătate pare mai mult un tur ghidat prin istoria filmului decât o aventură cu miză reală.
Și, oricât de simpatici ar fi Minionii, nu sunt suficient de puternici ca personaje principale pentru a susține singuri tot filmul.
Sunt haioși, dar nu au destulă substanță. Iar când povestea întârzie să apară, glumele nu mai sunt suficiente.
🏆 Verdict
Minions & Monsters e un film care trece pragul decent, e colorat și făcut cu drag. Are o animație foarte bună, câteva momente amuzante și o pasiune sinceră pentru cinemaul clasic.
Dar nu e grozav. Nu e capodoperă. Nu e filmul care să reinventeze Minionii și nici nu cred că va rămâne prea mult în memoria colectivă. Bine, nici nu mă așteptam la o poveste de Oscar, dar chiar și pentru o animație cu Minioni, e cam subțire.
Merge văzut cu cei mici, deși nu am simțit prea mult entuziasm în sală. Cel puțin nu în prima parte, cea mai îndrăgostită de cinemaul vechi și cea mai puțin interesată să împingă povestea înainte.
Pentru adulții care iubesc filmul mut și Hollywood-ul anilor ’20, Minions & Monsters are destule trimiteri simpatice. Pentru copii, are culoare, gălăgie și Minioni. Pentru mine, are suficient cât să nu-l consider o ratare, dar prea puțin cât să-l numesc o reușită mare.
Trailer
