Kontinental ’25

admin 27/06/2025 Dramă, Filme românești Leave a comment

După ce Radu Jude a fost ridicat în slăvi de către Martin Scorsese, Kontinental ’25 mi-a intrat pe radar, așa că m-am proptit în scaunul din sala de cinema pentru a vedea acest film.

🎬 Kontinental ’25 – Premisă 📖

Ion Glanetașu (Gabriel Spahiu – Țăndări), un nume deloc întâmplător, este un fost sportiv, acum ajuns vai mama lui.

Adună sticle de plastic, cerșește pe unde poate, pentru muncă sau bani, și locuiește într-un subsol de clădire marcată pentru demolare.

Niște rechini imobiliari vor să construiască un hotel și nu pot merge mai departe pentru că Ion nu se clintește din micul lui bârlog ilegal.

Așa că omul este evacuat cu forța, iar această sarcină ingrată revine executoarei Orsolya (Eszter Tompa).

Oricât de bine intenționată este și oricât de mare îi este sufletul, ea nu mai poate amâna deznodământul, așa că vine cu jandarmeria peste Ion.

Nu este vreo dezvăluire importantă, de aici pornește filmul, Ion se sinucide din această cauză.

Ca urmare a acestui eveniment tragic, viața femeii este zdruncinată din temelii.

💭 Kontinental ’25 – Comentariu 🍿

Povestea este una interesantă și acționează pe mai multe paliere, abordând o gamă variată de subiecte.

🧠 Dileme morale și sociale

În primul rând, este vorba de lupta interioară dintre legalitate și moralitate, exponenta perfectă a acesteia fiind Orsolya.

Deși nu a greșit cu nimic în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, femeia se simte vinovată moral pentru că n-a putut face mai mult și, din cauza asta, îl are pe conștiință pe mort.

Scenariul nu o arată cu degetul, nu o judecă, nu o condamnă, lasă aceste aspecte în seama noastră.

Cu toate astea, face o trimitere clară către societatea hulpavă, dornică în permanență de scandaluri, care ar mânca de viu pe oricine doar pentru a-și satisface pofta de circ și a-și vărsa fierea care clocotește în inima neagră.

Aceasta ar fi tema principală atacată de film. Trebuie să ne executăm în mod robotic fișa postului sau să fim și umani cu cei care avem de-a face? Chiar dacă asta contravine scopului final care ne bagă un salariu în cont?

🗣️ Satiră politică și etnică

În al doilea rând, Radu Jude nu are milă de corectitudinea politică și boscorodește, deopotrivă, maghiarii și românii, prin niște tirade care ar declanșa un război mondial dacă ar fi rostite în contexte diplomatice volatile.

Norocul lui este că aproape nimeni nu îi urmărește filmele, altfel nu ar mai putea ieși din casă după acest Kontinental ’25, nu fără să se teamă pentru integritatea lui corporală.

Scenariul scris de el îi jignește pe bozgori (așa cum sunt numiți în film), cu tot cu Orban al lor, dar îi „țigănește” și pe români de le merg fulgii, cu tot cu Funar.

Spune niște lucruri legate de Transilvania care ar fi considerate blasfemii istorice de către români și adevăr divin de către unguri. Iar auriștii cred că l-ar crucifica. Nu zic mai multe.

Și face asta prin intermediul unui dialog viu, extrem de colorat din punct de vedere al vulgarității, și atât de hâtru încât râdeam fără să vreau, chiar dacă eram conștient că-i greșit moral, dar instinctul o lua înaintea gândului.

Cât timp Glanetașu ne-a onorat cu prezența vie pe ecran, am râs non-stop. Avea o gură ca o moară stricată care a petrecut toată viața pe o corabie de marinari care se exprimau doar prin înjurături.

Personajul nu tace deloc, iar vorbele pe care le rostește se învârt în jurul organelor genitale de ambele sexe și fac trimiteri deloc subtile către acte procreatoare.

Așadar, din punct de vedere narativ, filmul este o reușită, chiar nu prea am ce reproșuri să-i aduc lui Jude din acest punct de vedere.

Kontinental ’25 este un film pur românesc, care se adresează DOAR românilor, fiindcă alte naționalități nu vor pricepe chintesența mesajelor transmise sau subtilitatea cu care abordează anumite subiecte.

🎥 Probleme de stil

Eh, dar când vine vorba de realizarea tehnică, să mă ierte domnul Jude, dar are o gravă problemă de flatulență artistică. Și ea trebuie tratată de urgență.

Nu este nicio surpriză, filmul se strică din momentul în care se convertește la „judeism”.

Ce înseamnă asta? Ei bine, pregătiți-vă pentru un miliard de cadre statice cu blocuri în diverse stadii, alei părăsite, câmpuri nearate, garduri în paragină și pereți tencuiți.

Care-i scopul unor asemenea cadre? Contribuie ele cu ceva la îmbogățirea firului narativ? Aduc ele o simbolistică profundă? Citești mesaje ascunse printre crăpăturile dintre cărămizi sau scrise pe geamurile apartamentelor?

Nici vorbă de așa ceva, este o obsesie prostească a lui Jude care se crede prea artist și ține neapărat să insereze des imagini aruncate la întâmplare, fără legătură cu filmul.

O dată merge, este misterios, merge și de două ori, te pune pe gânduri, dar când o face de 20 de ori, nervii stau să explodeze.

Ce-i drept, unele sunt alese inteligent, sunt parte integrantă din poveste, și prezintă dezbinarea din sânul poporului român.

Cele mai multe, însă, sunt inutile, Jude se agață de stilul ăsta din care nu vrea să se desprindă, nu vrea să evolueze, e blocat de la început în el.

O fi bună o ciorbă de ștevie când o mănânci prima oară, dar nu o bagi la burdihan la nesfârșit, crezând că altceva mai bun nu există. Mai încerci ceva diferit, dar el nu și nu, o ține pe-a lui.

Și nu este doar asta, aici are și mania repetiției. În mod special am numărat de câte ori povestește Orsolya incidentul ce a șocat-o.

M-am oprit cu numărătoarea la șase: colegii, soțul, mama, prietena, studentul și popa aud aceeași poveste.

Se simte ca și cum jumătate din scenariu a cuprins replici recitate în buclă.

Într-adevăr, cu fiecare reformulare a poveștii, ceva se schimbă, se metamorfozează, dar asta nu este neapărat de bine.

Aveam impresia că Radu Jude mă dădea cu capul de pereți de 25 de ori până era sigur că vedeam crăpătura. Însă ea deja exista acolo sau am făcut-o eu cu scăfârlia mea?

🎭 Actoria și monologurile

Trecând peste aceste inconveniente care au scăzut considerabil calitatea filmului, Jude reușește performanța de a trage niște scene interminabile dintr-o bucată. O spun ca o laudă.

Aici trebuie remarcați toți actorii care au avut de executat o treabă dificilă pe acest palier, neexistând loc de greșeală pentru că, altfel, întreaga scenă trebuia reluată de la început.

Jude ne și demonstrează că nu au existat tăieturi, se folosește ba de un televizor care rulează știri, ba de o fântână arteziană, ceea ce face evident că scena nu este țesută din mai multe bucăți.

Pe mine m-a impresionat momentul dintre Orsolya și popa jucat de Șerban Pavlu, o secvență de excepție atât prin durata ei, cât și prin patosul cu care sunt rostite replicile.

Trebuie s-o evidențiez pe Tompa, care cară filmul în cârcă. În ea se amestecă vinovăție, furie, epuizare, dar și un soi de fragilitate aproape neverbală.

Are câteva monologuri colosale, care o să-ți rămână în cap zile întregi. Și, recunosc, am mustăcit la româna pocită pe care o folosea, deși era de porc că râdeam.

Prăbușirea personajului vine lent, aproape imperceptibil, până când se transformă într-o viitură care înghite tot: discuții sterile, morală de plastic, blamare pasiv-agresivă.

Și tu, ca spectator, te simți vinovat. Pentru că și tu ai fost martor tăcut în atâtea povești reale. Cine zice că nu, minte de îngheață apele la Ecuator.

📱 iPhone & autenticitatea

Nu știu câtă relevanță are, dar pentru filmări a fost folosit un iPhone, iar unele cadre au fost trase pe neveu, fără ca persoanele implicate să știe că sunt filmate.

Oare chiar să cred asta? Adică să existe oameni care să nu-l recunoască pe Spahiu? Bine, acum e ușor să vorbesc, știind că el este în rolul cerșetorului. Poate luat ca din oală nu mi-aș fi dat seama cine este.

Din acest motiv, Clujul arată ca un oraș blocat în două perioade temporale. Are blocuri vechi, dar și complexe rezidențiale noi, vedem pancarte urâte, cu personaje infame, dar și imagini futuriste.

Este o estetică anti-glam, ca un protest pasiv împotriva spectaculosului comercial.

Sunetul e bruiat în anumite momente, iar imaginea este, uneori, nefocalizată, dar fix asta face ca totul să pară autentic.

Oricum, cu iPhone sau fără iPhone, cu cameră IMAX sau fără cameră IMAX, nu are importanță cum faci filmul, contează să ai un scenariu reușit.

🏆 Kontinental ’25 – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul este extrem de lent, obsesiv de repetitiv și exasperant din cauza imaginilor inserate fără noimă.

Dar nu este plictisitor, pentru că este presărat din plin cu o satiră acidă care împroașcă venin în toate direcțiile.

Pune lupa pe justiție, politică, imobiliare, patriotism, „suveranism”, moralism și câte și mai câte.

Ne arată că suntem biete frunze bătute de vânt, paralizate de propria noastră neputință, și ne lăsăm călcați în picioare de oricine care ne flutură pe la nas influența politică și eternul «Bă, tu știi cine sunt eu?».

Nu este nici film eminamente de artă, dar nici unul comercial în definiția clasică a noțiunii. Plutește într-un limbo plasat între aceste două lumi.

Ar fi fost o realizare demnă de lauri dacă ar fi avut cineva curajul să-l tragă pe mânecă pe Jude și să-i bată obrazul cu privire la acele cadre prostești.

Pe mine, însă, m-au iritat la culme respectivele inserții, care nu-s deloc puține și frâng ritmul narațiunii, așa că am să adun șase sticle de plastic să le reciclez.

Era să trag cortina fără să menționez că mi-au plăcut trimiterile către anumite filme celebre, personajele dând dovadă de cultură cinematografică dincolo de clipuri TikTok.