The Woman in the Cabin 10 s-a lansat la apă cu fanfară, pe Netflix.
🎬 The Woman in the Cabin 10 – Premisă 📖
Lo Blacklock (Keira Knightley – Pirates of the Caribbean: Dead men tell no tales) este o jurnalistă stimată, dar cu o viață personală în derivă.
Ea primește invitația perfectă: o croazieră de lux pe un vas exclusivist, cu oameni bogați, priveliști spectaculoase și un program care promite relaxare totală.
Dar liniștea dispare brusc când, într-o noapte, Lo aude un zgomot puternic și vede o femeie aruncată peste bord. Șocată, cere ajutor, dar nimeni nu pare s-o creadă.
Echipajul inspectează cabinele: toți pasagerii sunt prezenți, iar camera despre care vorbește e complet goală.
De aici începe o poveste între paranoia și realitate, unde eroina trebuie să demonstreze că nu și-a pierdut mințile.
Pe măsură ce vasul înaintează, Lo descoperă indicii contradictorii, fețe care mint frumos și tăceri care cântăresc mai mult decât orice dovadă.
💭 The Woman in the Cabin 10 – Comentariu 🍿
Premisa este excelentă, cu iz de Hitchcock, dar filmul ratează oportunitatea de a o transforma într-un thriller memorabil.
Începe ca o croazieră de lux și se termină ca o excursie pe un lac fără vânt.
La un asemenea film misterul contează cel mai mult. Dacă e bine scris, pot trece cu vederea destule neajunsuri.
Din păcate, scenariul se leagănă mai mult decât o barcă pe valurile Dunării, când fluviul învolburat curge invers, spre Serbia.
🕵️♀️ Personajul principal
Problema majoră este personajul principal. Știm despre Lo că este o jurnalistă scrupuloasă, atentă la detalii și cu un ochi de detectiv. Însă, odată urcată pe barja miliardarilor, parcă își uită subit meseria.
Eu m-am prins de toată tărășenia pe la minutul 30. Nu pentru că sunt vreun mare inteligent, ci pentru că povestea este simplistă și ușor de intuit. Din acel moment, după prima jumătate de oră, mi-am pierdut interesul.
Ea, mare jurnalistă, a mai avut nevoie de tot atâta timp ca să se lumineze. Și asta pentru că i-a explicat cineva cum stă treaba.

🎭 Interpretare și regie
Actrița, săraca, se chinuie să salveze momentele în care scenariul se afundă în repetiție.
E fragilă, neliniștită, credibilă în haosul propriu, dar uneori prea controlată pentru rolul unei femei pe muchie de nebunie.
Suspansul e diluat. Surprizele vin târziu și nu mai surprind pe nimeni. E ca și cum ai privi un puzzle deja făcut, direct din fabrică.
Tensiunea ar fi trebuit să vină din incertitudine, însă filmul insistă pe explicații îndelungi, care nu își aveau rostul, fiind ușor de ghicit ce-i cu pasagera din cabina 10.
Ce-i drept, atmosfera claustrofobică e acolo, printre coridoarele strâmte și cabinele cu suprafață redusă, ca garsonierele din Cluj, dar nu apasă destul.
Regia merge pe siguranță: cadre curate, lumini perfecte, un decor care arată scump și rece. Totul e gândit pentru opulență, nu pentru emoție. Thrillerul devine astfel un exercițiu de stil, nu o experiență intensă.
Dialogurile nu adaugă greutate, pe alocuri sunt tâmpe, iar personajele secundare par figuranți de lux.
Am crezut că mă uit la o reclamă lungă la croaziere, dar fără momente care să mă convingă să-mi vând un rinichi ca să cumpăr un bilet.
🏆 The Woman in the Cabin 10 – Verdict 👍 sau 👎?
Am urmărit un film cu intenții bune, dar fără direcție. Mister fără suflet, eleganță fără emoție.
Tot ce a reușit a fost să mă facă și mai nerăbdător să văd a treia aventură detectivistică a lui Benoit Blanc.
Ca elemente pozitive ar fi interpretarea lui Knightley, deși nici ea nu pare foarte implicată, imaginea curată și decorul fastuos.
Însă minusurile sunt mai mari: scenariul neinspirat, o eroină cu neuronii congelați și lipsa oricărei surprize.
The Woman in the Cabin 10 e genul de film pe care îl vezi o dată, îl uiți repede și-l confunzi apoi cu alte zece thrillere la fel de inofensive.
E frumos ambalat, dar complet lipsit de inimă. Un mister de duzină care te lasă privind marea… în așteptarea unui val care nu mai vine.
Îmi pare rău pentru Keira, care nu are noroc de bărci liniștite, dar nu pot să-i arunc mai mult de 5 colaci de salvare.
(2,5 / 5)

Trailer
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
