Marked men ne îmbie să ne tragem un tatuaj cu semnificație profundă. Însă o fi și un film bun?
🎬 Marked men – Premisă 📖
Rule (Chase Stokes) este un tatuator talentat, dar și o fire vulcanică, nu îi trebuie multe să-i sară cerneala din ac.
Shaw (Sydney Taylor) este iubita fratelui geamăn, frate care a murit într-un accident de mașină.
Participând la destule parastase, deși el morocănos și fără chef de angajamente amoroase, iar ea antamată unui băiat bogat, de familie bună, iată că între ei se aprinde o scânteie.
💭 Marked men – Comentariu 🍿
Primul lucru care mi-a sărit în ochi, chit că este ceva superficial, a fost frumusețea tuturor personajelor.
Unul nu era oleacă pocit, numai fotomodele bune de pus să defileze pe diferite podiumuri. Până și cele mai maturate, să nu le zic în vârstă, se prezintă excelent din acest punct de vedere.
Bisturiu chirurgical sau gene bune?
Povestea în sine nu-i ceva nemaipomenit, este o altă peliculă despre iubirea dintre doi oameni care își complică singuri soarta pentru că iau decizii stupide.
Cel mai mare dușman al relației dintre Shaw și Rule este lipsa de comunicare, probabil un laitmotiv al ratei crescătoare de divorțuri.
Dacă spun că scenariul este previzibil comit un pleonasm impardonabil. Încă din primul moment în care cei doi împart o mașină îți dai seama care va fi traseul narativ cu tot cu opririle de alimentare.
Personajele sunt construite parcă dinadins să fie irascibile din cele mai stupide motive, să ia totul în tragic și să reacționeze exagerat la cea mai mică inconveniență pentru că au mințile necoapte.
Nu că ar fi niște lepre de oameni, dar felul îngust în care tratează situațiile neplăcute în care singuri se bagă nu m-au făcut să-i îndrăgesc prea mult.
Au acea gândire extremistă, foarte toxică, dacă nu este 10, atunci automat este 1, fără să existe o zonă tampon, una de compromis.
Filmul este bazat pe o carte, văd că au succes toate fițuicile care pun pe hârtie orice crâmpei de iubire, dar mai degrabă pare o extindere a episodului cu pauza dintre Ross și Rachel din Friends.
Nu există suficientă carne pe osul scenariului pentru a justifica un film de lung metraj, de aceea avem o grămadă de scene trase în diverse cluburi cu petreceri și băute care transmit un uriaș nimic intelectual.
Măcar pot spune că a fost un pic sexy, nu vă imaginați vreo nuditate incendiară, dar are o secvență frumos construită care emană senzualitate înnebunitoare fără a fi vulgară.
De asemenea, am rămas în cap cu reinterpretarea reușită a melodiei Time after time.
Dar atât.
Cam mare discrepanța în portofoliul regizorului Nick Cassavetes care de la John Q și The notebook a ajuns la producția asta răsuflată și banală.
🏆 Marked men – Verdict 👍 sau 👎?
Abordarea este una prea simplă, personajele nu-s deloc complexe, gândirea este doar în alb și negru, iar povestea nu-i interesantă.
Actoria este la un nivel de supraviețuire, numele de pe poster își fac loc în această industrie mai multe datorită aspectului fizic, nu al talentului.
Nici măcar plasarea filmului în zona tatuajelor nu ajută cu ceva, nu are vreo importanță, ăștia puteau fi și gunoieri, povestea ar fi fost exact aceeași.
Urăsc producțiile care își asumă ratingul R, dar nu se folosesc de el.
De aici și multele scene în care personajele se comportă fals, acoperindu-și goliciunea fără vreo logică în contextul respectiv, ci doar pentru a nu prinse de camera de filmat în cucu` gol și cu pupăza jumulită.
De aceea nu pot să-i tatuez decât un 4 și atât.