Fright Night

admin 14/10/2025 Horror Leave a comment

Nu mi-am înfipt colții în remake-ul recent, m-am dus la Fright Night din 1985, pentru că-s mai nostalgic după acele vremuri.

🎬 Fright Night – Premisă 📖

Charley Brewster (William Ragsdale – Renfield) e un licean de treabă, genul care se uită la emisiuni cu monștri, are postere cu zombi pe pereți și e prea ocupat s-o bage în seamă pe Amy, prietena lui drăguță și, evident, frustrată.

Într-o seară, Charley face greșeala clasică: se uită pe geam, să vadă ce face vecinul și trage concluzia că Jerry Dandrige (Chris Sarandon) e vampir.

Din păcate, nimeni nu-l bagă în seamă. Nici Amy, care crede că prietenul ei delirează. Nici poliția, care probabil are cazuri mai importante, precum pisici urcate prin copaci.

Și nici măcar prietenul lui, Evil Ed, un tocilar cu voce nazală și râs de desene animate.

Singura lui speranță? Peter Vincent, un fost actor de filme cu vampiri, devenit prezentator TV pe post de Van Helsing de duzină, cu perucă și frică de angajamente.

💭 Fright Night – Comentariu 🍿

Anii ’80, dragii de ei, perioada în care filmele horror erau pline de kitsch distractiv, fără alte pretenții, elitiste sau sociale.

Nu s-a pus mare accent pe poveste, avem clasica rețetă compusă din trei acte.

Actul 1: descoperirea sinistră.

Actul 2: nimeni nu-l crede.

Actul 3: totul explodează în vampiri, oglinzi sparte și cruci aruncate-n foc.

Ritmul este constant, nu trenează cu momente moarte, de contemplație meditativă, scenariul nu vrea să ne educe sau să ne ofere pilde moralizatoare.

🤡 Horror cu stropi de comedie

Ce-i drept, o bună bucată de film nu prea este horror, mai degrabă o comedie a erorilor, cu Charley dându-se de ceasul morții să-i convingă pe cunoscuți că Jerry e vampir.

Dar nu m-am plictisit de acest ritual obligatoriu de dus până la capăt înainte de a intra în partea de groază.

Scenariul oferă câteva replici bune, un ton jucăuș și o autoironie delicioasă. Nu se ia deloc în serios și, sincer să fiu, asta e salvarea lui.

🧟‍♂️ Efecte speciale cu gust de latex

Dar și când se pune pe treabă, avem parte de efectele nelipsite din acea perioadă: latex, machiaj, pupile dilatate, monștri care se topesc și o scenă cu un lup care te bagă în ceață.

Stai, e film cu vampiri sau cu vârcolaci?

Acțiunea este prea ambițioasă pentru posibilitățile tehnice ale acelor vremuri sau bugetul mic avut la dispoziție.

Unele scene încă se mențin bine din punct de vedere al vizualului, asta datorită efectelor practice reușite, dar altele sunt ridicole.

Nu m-au deranjat deloc, doar m-au făcut să zâmbesc și să-mi aduc aminte de vremurile când doream să fiu distrat de un asemenea film, nu să-mi fie ținută o prelegere morală interminabilă.

🧛‍♂️ Jerry – Vampir cu șarm și colți lucioși

Surprinzător sau nu, atracția principală a filmului nu este protagonistul Charley, un personaj fad, ci chiar vampirul cu sex-appeal.

Chris Sarandon aduce un aer de suavitate bolnăvicioasă personajului. Nu e deloc acel Dracula cu mantie și accent est-european la care ne gândim când auzim cuvântul vampir.

E mai degrabă varianta Miami Vice cu colți decât Nosferatu cel clasic. Și trebuie să recunosc că această abordare funcționează.

Are un șarm imperturbabil, te seduce cu privirea și apoi îți smulge beregata cu stil, de nici nu poți să te superi pe el.

💋 Amy – de la liceancă la simbol erotic gotic

Pe mine m-a luat pe nepregătite apariția personajului Amy, jucat de Amanda Bearse, pe care o știu doar ca Marcy din Married with Children.

Actrița apare într-o ipostază care l-ar face pe Al Bundy să-și înghită toate insultele pe care i le-a aruncat în față de-a lungul sezoanelor.

La început, Amy pare genul de gagică de liceu care te ceartă dacă întârzii la întâlnirea romantică. Dar când intră în contact cu Jerry, se schimbă radical și face tranziția de la „fată bună” la „simbol erotic gotic” cu grație.

🎥 Regie cu nostalgie: Tom Holland, dar nu Spider-Man

Tom Holland, regizorul, nu, nu acel Tom Holland, pune lumina reflectoarelor pe Jerry, Amy și Peter Vincent, cel din urmă fiind o trimitere evidentă către Vincent Price.

Culmea, Charley pare uneori doar un intermediar între două lumi mai interesante. Nu e slab, dar nici nu-l reții după genericul de final, pare stingher în propriul lui film.

🎼 Sunetul groazei sintetizate

Deși nu ai crede asta, coloana sonoră este excelentă, chiar dacă vorbim despre un film de categorie B. Sintetizatorul acela tipic anilor ’80 face totul să pară și mai visător și mai înfiorător.

Piesa Come to Me din final, care are o semnificație aparte, vă las vouă plăcerea să descoperiți la ce mă refer, rămâne una dintre cele mai frumoase melodii de final dintr-un horror clasic.

🏆 Fright Night – Verdict 👍 sau 👎?

E vreo reușită de excepție în domeniul filmelor cu vampiri? Nu, dar nici nu vrea asta, are alt scop, pe care și l-a atins.

Fright Night e un cocktail vampiric perfect echilibrat între horror, comedie, kitsch și nostalgie.

Un film cu atmosferă, personaje memorabile și câteva momente cu adevărat îngrozitoare.

Amanda Bearse se descurcă onorabil într-un rol care cere mai multă expresivitate decât replici, iar finalul e cât se poate de satisfăcător.

Poate că este mai mult o scrisoare de dragoste către fanii vechi ai creaturilor nopții decât un film get beget de groază, dar mie mi-a plăcut.

Într-o epocă în care horrorul era plin de măcel și sânge gratuit, Fright Night vine cu o doză de eleganță, subtext sexual, efecte practice bune și, în ciuda stilului siropos (sau campy, în engleză), o dragoste reală pentru acest gen.

Pe atunci, filmele își asumau riscuri, deși nu aveau buget pentru ambițiile prea mari, azi există bani grămadă, dar mai nimeni nu vrea să mai riște.

Este exact ca în viață. Când poți, nu ai bani. Când ai bani, nu mai poți.

Aud niște zgomote ciudate din pod și mă duc să mă lupt cu opt lilieci, sperând să fie doar lilieci.